Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș a organizat marți, 9 ianuarie, o conferință de presă legată de activitățile desfășurate de instituție în cursul lunii decembrie.
Ultima lună a anului 2017 a fost astfel o perioadă complicată pentru jandarmi cu multe manifestări sportive, de protest, sărbători religioase, manifestări cultural artistice. Conform inspectorului șef al IJJ Argeș, colonel dr. Gheorghe Lupescu, luna decembrie a anului 2017 a fost o lună bogată în misiuni având loc astfel 925 de misiuni în care au fost antrenați 2632 de jandarmi. Cea mai complicată misiune rămâne, de departe, cea de asigurare a măsurilor de ordine publică și protecția participanților pe timpul desfășurării funeraliilor regelui Mihai, în data de 16 decembrie 2017. Este vorba despre activități specifice de cercetare documentare, prevenire și stopare a unor tulburări sau fapte antisociale ori infracționale, supraveghere și derularea unui permanent dialog cu participanții.
„A fost o misiune grea, amplă, datele se schimbau de la o oră la alta, dar a decurs cu bine. Aveam informații și ne pregătisem pentru 20.000 de oameni!”, declară colonelul Lupescu.
Au participat astfel, în afară de polițiști și pompieri 200 de jandarmi din Argeș și Craiova iar manifestările, s-au încheiat fără probleme, desfășurându-se civilizat, fără incidente. De altfel, principesa Margareta a ținut să îi felicite personal pe prefectul Emilian Dragnea și pe comandantul IJJ, Gheorghe Lupescu, pentru buna organizare a misiunilor de asigurare a ordinii publice.
0 Comentarii