# După ce a reuşit să facă din Focul lui Sumedru – marcă înregistrată. După „Focul lui Sumedru”, primarul Boţârcă vrea să înregistreze la OSIM şi „Viţelul la proţap de Topoloveni”. „E vorba de o marcă înregistrată în domeniul gastronomic, mai exact de o reţetă de prin părţile locului, pe care o ştiu de la tata. Fiind bucătar de nunţi, tatăl meu făcea un proţap haiducesc de viţel căruia i s-a dus faima în timp, în Topoloveni şi pe toată Valea Cârcinovului. În memoria lui vreau să înregistrez acest brand la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Am reuşit această performanţă în 2010, cu „Focul lui Sumedru”, care-i sărbătoarea tradiţională a oraşului nostru, şi vreau să repet figura, în 2011, cu reţeta viţelului la proţap”, ne-a declarat edilul Topoloveniului. Gheorghiţă Boţârcă e cel mai longeviv primar de oraş din judeţul Argeş, iar sub mandatul său Topoloveniul a primit titulatura de „Centru de Excelenţă, păstrător al tradiţiilor în forma autentică”, conferită de Ministerul Dezvoltării şi Turismului. De Florii, primarul Boţârcă şi echipa sa culinară din Topoloveni vor participa la târgul de tradiţii organizat în faţa Ateneului Român. Aici, în faţa bucureştenilor, dar şi a turiştilor prezenţi, maeştrii bucătari ai Topoloveniului vor găti renumitul „viţel la proţap”, ca o avanpremieră la înregistrarea acestui brand la OSIM. (G.G.)

Senatul a adoptat tacit o lege care prevede pedepse progresive pentru consumatorii de droguri
Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă care vizează reducerea consumului de...
0 Comentarii