Web Analytics

Primarul din Micești a anunțat astăzi candidatul PSD la șefia Consiliului Județean: „Peste 90% dintre primari îl vrem pe dl. Tecău”

de | 19.03.2014 09:43 | Politica si Administratie

Chiar dacă data la care vor avea loc alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Argeş este incertă, până în momentul în care va fi fixată printr-o hotărâre de Guvern, Dumitru Voicu, primarul social-democrat al comunei Miceşti a făcut cunoscut faptul că primarii argeşeni îşi doresc, într-o proporţie covârşitoare, ca Florin Tecău (foto), actualul preşedinte interimar al CJ Argeş, să fie candidatul PSD-ului pentru preşedinţia celei mai importante instituţii din Argeş. „Peste 90% dintre primari îl dorim pe domnul Tecău preşedinte la Consiliul Judeţean şi de aceea vrem ca domnul Tecău să fie candidatul nostru la CJ. Pot să vă spun asta în calitate de membru PSD, mai ales că am discutat cu mai mulţi colegi primari”, a declarat în cadrul conferinţei de presă de astăzi, 19 martie, Dumitru Voicu, primarul comunei Miceşti. Vă reamintim că, inclusiv Tudor Pendic, preşedintele interimar al PSD Argeş şi cel care este văzut de mulţi ca viitor candidat al PSD-ului la preşedinţia CJ, a spus într-o conferinţă recentă a partidului: „Contează, şi cred că este decisivă, susţinerea primarilor la alegerile pentru Consiliul Judeţean. Cum ar putea să meargă un candidat în peste 100 de localităţi şi să convingă oamenii dacă nu este susţinut?”, a spus Pendiuc. Rămâne acum de văzut cât va conta cu adevărat vocea primarilor social-democraţi din judeţ.
Ionuţ BURCEA

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii