Web Analytics

articol scris miercuri, 04 iulie 2012

Primarul din Bradu şi-a validat asociatul în afaceri cu un hectar de pădure în Trivale

# Norocosul este Marian Ilinca, zis Marinuș, fost partener în afacerile cu bitum și petrol ale edilului și președintele secției de votare din Geamăna care a înclinat balanța pentru Frătică la alegerile din 10 iunie. După ce a pus la îndoială corectitudinea scrutinului electoral din 10 iunie de la Bradu și a devoalat faptul că DNA a luat urma afacerilor lui Florin Frătică, Silviu Făgărașu continuă și în acest număr tirul acuzelor la adresa edilului democrat-liberal. De această dată, fostul colaborator și șef de campanie al lui Frătică ne-a pus la dispoziție informații incredibile legate de modul în care acesta „gestionează” potențialul imobiliar al comunei pe care o conduce. Mai mult, Făgărașu susține că Florin Frătică l-a împroprietărit cu un hectar de pădure pe Marian Ilinca, zis Marinuș, cel cu care a fost asociat în afacerile cu petrol și bitum. Întâmplător sau nu, Ilinca a fost președintele secției de votare din Geamăna, acolo unde actualul primar a strâns peste 1.400 de voturi.

„Nu dai, nu primești terenul!”

Neregulile comise de Florin Frătică în materie de fond funciar au reprezentat, cum spuneam, punctul de plecare al dialogului spumos pe care l-am purtat cu Silviu Făgărașu. Se poate pune semnul egal între Frătică și fostul primar Costel Zamfir? „E greu să-i pun pe picior de egalitate pe cei doi, chiar și pentru simplul fapt că Florin n-a avut la dispoziție atâta teren cât a avut predecesorul său. Oricum, modul de operare al celor doi este diferit. Zamfir n-avea creier și s-a axat pe furat pământ, așa, ca-n codru`. În schimb, Frătică are alt stil. De exemplu, dacă trebuia să fii pus în posesie, îţi cerea jumătate din teren. Nu dai, nu mai primești terenul. Din ce ştiu eu, Frătică a adunat în acest fel aproximativ un hectar, iar unele suprafețe chiar au valoare imobiliară considerabilă. Cel mai mult are 5.000 de metri pătraţi la aerodrom, dar mai sunt alte terenuri şi în Turceşti. Puteți să scrieți foiletoane întregi despre neregulile comise de Frătică. El s-a certat și cu Gogu Davidescu, și tot din cauza unui teren la care fostul prefect avea dreptul”, ne-a spus cel care, în 2008, s-a ocupat de campania electorală a primarului din Bradu.

Prietenul la pădure se cunoaște

O dată făcută introducerea, Silviu Făgărașu a dezvăluit că primarul Frătică nu-i lasă la greu nici pe prieteni. Așa cum s-a întâmplat cu prietenul și fostul lui asociat, Marian Ilinca, pe care l-ar fi cadorisit cu un hectar de pădure taman în Trivale, aproape de casa în care locuiește fostul prefect de Argeș, Gheorghe Davidescu. „Marinuș a fost validat cu un hectar de pădure în Trivale, cu toate că, din ce știu eu, n-a avut niciodată terenuri forestiere pe raza comunei Bradu. În Trivale, nici atât! Plus că Marinuș nu avea dreptul să ceară pădurea, nu văd în ce calitate putea el să facă acest lucru. La data la care s-a făcut validarea trăiau părinţii lui, prin urmare ei erau succesorii autorului. Și, totuși, Ilinca Marian este validat în nume propriu”, a deschis Făgărașu un subiect mai mult decât sensibil.

Surprize, surprize…

În atare condiții, vă propunem mai întâi să aruncăm o privire pe acte, pentru a vedea dacă sunt ceva probleme în legătură cu legalitatea validării lui Marian Ilinca, fostul asociat al primarului din Bradu, cu un teren forestier de un hectar în pădurea Trivale (UP II, UA 4D), conform Hotărârii nr. 1169/26.11.2009 (vezi facsimil 1). Prin aceasta, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, al cărei președinte era prefectul Gheorghe Davidescu, valida propunerea Comisiei locale de fond funciar Bradu privind Anexa 42 (vezi facsimil 2) care se referă la reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamente situate în afara limitelor de competență ale comisiilor locale. Ce se observă? Că la poziția 8 este trecut Ilinca Ovidiu Marian, care ar fi fost validat inițial prin hotărârea 1444/2004. Numai că, surpriză, în anexa 53 (vezi facsimil 3), înaintată spre validare de către Comisia Locală de Fond Funciar Bradu prin adresa nr. 3110 din 25.05.2004, la poziția 8, unde ar fi trebuit să apară fostul asociat al lui Florin Frătică, apare autorul Elena Marinescu cu moștenitorii care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, și anume Ioana Gh. Popa, Tudora Gh. Secuiu și Victoria Gh. Preda.

Nereguli în documente

De aici încolo începe falsul în acte. Ne cerem scuze că vom intra din nou în termeni tehnici, însă trebuie să lămurim un aspect foarte important, anume că, potrivit articolului 13 din Legea 18/1991, calitatea de moștenitor îndreptățit să solicite în numele autorului o suprafață de teren se probează prin certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea succesiunii (documente care legal ar trebui să existe în dosarul de validare). Întrucât în Hotărârea 1444/2004 (anexa 53-poziția 8) ca moștenitori ai defunctului (autor) Elena Marinescu sunt înscrise Ioana Popa, Tudora Secuiu și Victoria Preda, și în Hotărârea 1169/2009 trebuiau să apară aceiași moștenitori cu autorul lor. Se vehiculează ideea că unul dintre moștenitori, Tudora Secuiu, ar fi mama lui Marinuș Ilinca, însă chiar și așa să fie, este vorba tot despre încălcarea legii. De ce? Simplu, Tudora Ilinca este în viață, iar transmiterea dreptului de proprietate către fiul său printr-un act translativ de proprietate valabil încheiat (fiind obligatorie forma autentică), pentru un imobil neînscris în cartea funciară este lovit de nulitate, dacă printr-o hotărâre judecătorească nu a fost transmis acest drept de proprietate. În plus, conform Hotărârii 1444/2004 (poziția 8), apar ca solicitanți ai drepturilor din partea autorului Marinescu trei moștenitori, care, nu noi o spunem, ci legea, dețin terenul în devălmășie, urmând ca abia după apariția titlului de proprietate sau măcar a procesului verbal de punere în posesie să fie parcursă procedura de ieșire din indiviziune conform uzanțelor de drept comun. În consecință, conform art. III, alin. 1 lit. (a) din legea 169/1997 modificată, actul prin care Marian Ilinca a fost validat în nume propriu este lovit de nulitate absolută, iar cei care au pus în operă aceste documente publice false sunt pasibili, pe lângă sancționarea administrativă, și la tragerea la răspundere pe latură penală, pentru fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor publice.

Florin Frătică: „Am o fobie când aud de punerile în posesie”

Contactat telefonic, primarul din Bradu a negat că ar avea vreo legătură cu validarea fostului său asociat. Mai mult, edilul PDL susține că nici măcar nu știe unde se află terenul lui Marian Ilinca, chiar dacă și-a pus semnătura pe tabelul nominal care cuprinde persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate. „Eu n-am validat pe nimeni de când sunt primar. Marian Ilinca a cumpărat drepturile de la autor. Nu știu de unde a cumpărat, dar pot să spun că sunt multe cazuri în care autorii își cedează drepturile. Nici măcar nu știu unde se află acest teren. Sigur, știu că se află în pădurea Trivale, pentru că pe teritoriul comunei Bradu nu mai era teren forestier. Tot ce știu este faptul că el n-a fost pus în posesie nici până-n ziua de azi. Eu sunt surprins de altceva, și anume că tot mi se pun în cârcă nu știu ce șmecherii cu terenurile. Vreau să vă spun că eu n-am niciun teren în Bradu. Chiar am o fobie când aud de punerile în posesie, îmi aduc aminte de ce făcea Costel Zamfir. Iar celor care susțin astfel de chestii nu le spun decât că vulturul nu vânează muște”, a zis Florin Frătică. Neluţu DINU

Distribuie!

0 Comentarii

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

OAMGMAMR Filiala Argeș și DSP Argeș: parteneriat pentru formarea continuă a asistenților medicali din centrele de permanență

În cazul unui stop cardiorespirator, fiecare minut de întârziere în inițierea resuscitării reduce dramatic șansele de supraviețuire, iar o intervenție […] Citește!

Curtea de Argeș. Locurile de parcare marcate ilegal, în vizorul Poliției Locale

Poliția Locală Curtea de Argeș a adunat zeci de pancarte mai mari sau mai mici - cu numere de înmatriculare […] Citește!

(Video) Nicolae Velcea: „Continuăm modernizarea infrastructurii în Ștefănești!”

În orașul Ștefănești se lucrează intens la amenajarea trotuarelor, a acceselor la proprietăți și nu doar la acestea. Iar primarul […] Citește!

Update-fraudă fiscală în Marea Britanie. Patru persoane, săltate după percheziții

IPJ Argeș a revenit cu informațiii privind un dosar greu de fraudă fiscală în Marea Britanie, în urma celor 21 […] Citește!

Argeș. Incendiu izbucnit într-o gospodărie din cauza unei afumătoare

Vineri, 13 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie, unde flăcările amenințaseră și o locuință din apropiere, în comuna […] Citește!

Fraudă de peste 1,6 milioane de lei la Universitatea din București. Ce se întâmplă cu taxele achitate de studenți

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate într-un dosar de fraudă în care ar fi fost însușită suma de […] Citește!

Lucru rar: Dragoș Predescu le mulțumește jurnaliștilor!

Într-o perioadă dificilă, în care mai ales politicienii, cocoțați în funcții și demnități publice, nu mai au respect față de […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete