Web Analytics

Primarul de Costeşti vrea să bage 8,5 miliarde în spaţii verzi

de | 25.08.2011 15:01 | Actualitate

„Vino mamă să mă vezi, cum lucrez la spații verzi”. Acesta este noul refren pe care îl fredonează în această perioadă primarul portocaliu de Costești, Ion Baicea. În absența unor investiții de anvergură, care nu s-au lipit de Costești în mandatul său cum nu se lipește apa de gâscă, Baicea încearcă pe ultima sută de metri să scoată ochii alegătorilor cu lucrări de design edilitar. Celebra fântână arteziană construită în centrul orașului prin firma colegului său de partid, Ștefan Lăzăroiu, este deja celebră. Mai nou, primarul s-a decis să mai ușureze nițel bugetul local cu o nouă investiție, cam de același gen. Și anume înființarea de spații verzi. Sigur, toată treaba are nenumărate virtuți ecologice, dar începe să-și piardă din mirosul de aer proaspăt în momentul în care se constată că Ion Baicea se declară dispus să bage nu mai puțin de 8,5 miliarde lei vechi în spațiile verzi care vor împrospăta orașul. Să fie primiți, mai ales dacă licitația va fi câștigată tot de Ștefan Lăzăroiu, că ar fi și păcat ca după ce acesta a construit o așa frumusețe de fântână, să n-o decoreze și cu ceva verdeață prin oraș și prin conturi. Mihai Bădescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii