Web Analytics

articol scris joi, 15 ianuarie 2026

Primarii din Argeş, încurcaţi de provocările fiscale din 2026

Singura certitudine a edililor este… incertitudinea

Colectarea noilor taxe și impozite locale nu a început peste tot

Bugetul nu e votat, primarii nu știu ce au în pungă, deci despre ce planificări mai poate fi vorba?

În pofida nemulțumirilor generate de noile impozite și taxe, mulți oameni vin să le plătească la ghișee la început de ianuarie. În Argeș, însă, nu peste tot se întâmplă acest lucru, din cauza problemelor tehnice sau a unor nelămuriri legislative. Ca să vedem cum stau lucrurile, luni, 12 ianuarie, am luat „pulsul fiscal” în județ, întrebându-i pe primari și dacă se tem că surplusul din taxele locale recent majorate va ajunge la bugetul național. Lia Olguța Vasilescu lansase vineri un avertisment în acest sens, dar Guvernul a anunțat, două zile mai târziu, că banii colectați din birurile locale rămân la bugetele locale, bugetul de stat nemaiputând să asigure transferurile în creștere ca urmare a deficitului bugetar. Așadar, cât de încurcați sunt edilii-șefi din Argeș…

Gheorghiță Boțârcă: „Nu poți să vii și să dispui de veniturile mele!”

Gheorghiță Boțârcă, primar la Topoloveni: „Am ghișeele blocate. Eu, până nu verific toate informațiile, nu dau drumul la plata asta. Sper să o fac de mâine (marți, 13 ianuarie). Iar lumea, când se va convinge, se va conforma. Știți cum e? Zice: «Bă, a murit al lu’ Cutare». Ca să se convingă el că a murit, se urcă pe gard să se uite pe stradă… (zâmbește) Așa și noi. Toată lumea știe la fel, numai că unul ia monede de-alea mici, de pe la copii, și se duce să plătească la ghișeu, ca să le dea de lucru, ceea ce mă distrează și pe mine… La prima mea amendă, pe care am plătit-o la 14 ani, de circulație, m-am dus cu o pungă de-aia de fidea, cu monede de 5 bani, de 25 de bani, și am numărat - domnul Petre, «Laleaua neagră» de la Topoloveni - pe grămăjoare de câte-un leu, de dimineață, de la 8, până la ora 12 și tot nu terminasem… Cât privește zvonul că o parte din banii colectați din taxe locale va merge la bugetul naţional, eu n-am nicio temere până nu văd un act normativ. Ca să poți lua acești bani ar însemna să depersonalizezi fondurile locale și să le pui la dispoziția Guvernului. Dacă fondul este aprobat printr-o hotărâre a Consiliului Local, Consiliul ăla Local trebuie să decidă ce face cu banii ăia. Nu poți să vii și să dispui de veniturile mele!”

Aurel Costache: „Mai degrabă a fost un avertisment”

Aurel Costache, primar la Mioveni: „Oamenii au început să plătească, iar ritmul e bunicel. Nu avem foarte mulți, dar nici puțini. Sigur, mai sunt întrebări, clarificări, oamenii comentează, știți cum e… Cât privește preluarea unei părți din banii colectați din taxele locale, nu mi se pare corect. Ce să ia, cum să ia? Nu știu. Am auzit și eu declarația primăriței din Craiova. Mai degrabă a fost un avertisment. În rest, noi n-am modificat cota de impunere, nici zonarea; au rămas la fel, în afara faptului că am aplicat acei coeficienți, care duc la acele măriri; și faptul că s-au tăiat anumite scutiri, cele de vechime de apartament sau de casă, sigur că a aruncat peste 70%, la unele locuințe mai vechi chiar a depășit 100%…”

Florian-Liviu Năstase: „Credeți că se gândește cineva la comunitatea locală?! Lasă-i încolo!”

Florian-Liviu Năstase, primar la Căteasca: „Am stabilit să amânăm plata impozitelor și taxelor, până după data de 20 ianuarie. Am făcut și un anunț pe Facebook. Că nu e nimic sigur, nici eu nu știu cât vom plăti. Nici Guvernul nu știe. Sunt multe incertitudini. Nu s-a aprobat nici în Coaliție dacă, cumva… Noi avem pregătite toate datele, situația la noi este foarte clară, dar e incertitudine la modul cum se va plăti: pe zonare, pe criteriul construcției, că e din beton, din cărămidă arsă, din lemn… Aici se impune, dacă suntem foarte riguroși, să faci o nouă inventariere, să vezi dacă anexele sunt din pământ, din lemn sau din beton, că diferența e destul de mare. Și am mai lăsat-o, măcar să stea cetățenii cu banii în buzunar, că o să avem timp să le luăm la rând. În legătură cu preluarea unei părți din banii colectați din taxe locale la bugetul naţional, nu zic nimic dacă e ordin. Am văzut-o și pe Olguța… E clar. Păi, credeți vreodată că se gândește cineva la comunitatea locală sau că fac de dragul nostru?! Lasă-i încolo! Poate că se va duce la bugetul lor. Problema e cum calculează diferența. Dacă nu știți, vă spun eu: ne-au trimis o machetă în care ne-au spus – impozite încasate în 2025 și impozite de încasat în 2026. De la 2025 ce am programat în 2026 ne va lua. Problema e: vom încasa în 2026 cât și-au propus băieții? Despre asta vorbim! Așteptăm, avem răbdare și o mai gândim. Sper să ne descurcăm, sper să încasăm, să ne desfășurăm activitatea cât se poate de corect”.

Nicolae Velcea: „Nu mi s-ar părea drept, dar unde-i lege, nu-i tocmeală”

Nicolae Velcea, primar la Ștefănești: „Noi n-am reușit să dăm drumul la plăți pe 5 ianuarie, în prima zi de lucru a anului. Pe 8 ianuarie am dat drumul și au început să vină oamenii, dar știți cum e, când îți ia și nu-ți dă nimeni… Da, au fost niște discuții, am văzut la televizor, că Guvernul ar intenționa să ne ia din banii colectați… Nu mi s-ar părea drept și normal, dar, știți, unde-i lege, nu-i tocmeală. Nu noi stabilim. Noi ne spunem un of sau expunem un punct de vedere față de necesitățile localităților”.

Citește și După ce Mihai Marin s-a răzgândit şi pretinde că i s-a înscenat incendiul, actualul edil din Beleţi-Negreşti îl pune la punct pe predecesorul său care a dat foc primăriei: „Aruncă vina în altă parte ca să scape basma curată”

Citește și Impunere cu repetiţie! Deşeurile de la Câmpulung trebuie să dispară

Nicolae Pană: „Dacă eu nu știu ce am în pungă, ce pot să vorbesc?!…”

Nicolae Pănă, primar la Coșești: „Nu ne-a fost încă deblocat sistemul, deci nu au început plățile. Avem hârtie că mâine (marți, 13 ianuarie – n.r.), ne-ar da drumul… Oamenii sunt interesați să achite, normal că nu-i pică bine nimănui, dar mulți au înțeles, unii sunt foarte supărați pentru faptul că, dacă tot fac efortul ăsta, ar trebui ca întreaga sumă, toată valoarea, să rămână la nivel local și să ne folosească aici pentru nevoile pe care le avem. Vedem ce va fi, pentru că nu știm nimic, nu e nimic cert. Hotărârea de Consiliul Local, adoptată la finalul anului, a fost aceea de a rămâne la nivelul taxelor din 2025 acolo unde ne-a permis legea; acolo unde nu ne-a permis, am actualizat cu 60%. În condițiile în care erau niște eforturi mari să colectăm sumele la vechile prețuri, dar acum va fi și mai greu… Ideea e că, dacă ne va rămâne nouă suma, efortul, până la urmă, at fi cumva răsplătit, dar dacă diferențele alea excedentare ei spun că vor pleca la centru, atunci nu prea mi se pare OK. Fiecare comunitate, în funcție de efortul pe care îl face, at trebui să fie și răsplătită. Să se vadă și o îmbunătățire în viața de zi cu zi și să ne ajute și pe noi să ducem la capăt proiectele, cu finanțările necesare etc, și alte lucrări de investiții din resurse proprii. Suntem într-o incertitudine mai mare, care vine și prin prisma faptului că nu se știe exact când vom avea aprobat bugetul, iar asta nu e un lucru bun pentru noi, pentru administrații. Nu ne-ajută deloc, dimpotrivă. Nu poți previziona niște lucruri, neștiind pe ce te bazezi. Orice gospodar își face socoteala ce vrea să facă anul care urmează, dar știe ce are în pungă. Dacă eu nu știu ce am în pungă, ce pot să vorbesc?!…”

Gheorghe Stancu: „E mai bine să colectezi mai puțin de la mulți decât mai mult de la puțini”

Gheorghe Stancu, primar la Bascov: „Plătesc oamenii, da. Sunt ei puțin supărați, așa, câte unul, dar au înțeles… Am reglat bine, deocamdată. Am auzit și eu ce ar dori Bolojan. Sper să nu se întâmple treaba asta, că nu are cum. Ar putea lua, eventual, hai să zic din impzitul pe venit de la sursa aia de 63% care revin autorităților locale, dar și aici e cu dus-întors, pentru că trebuie să modifice niște acte normative. Singura măsură pe care ar putea să o ia legal ar fi următoarea: în fiecare an, la buget, o oarecare sumă din cotă mergea către Consiliile Județene, pe care o împărțea ca surse de echilibrare la autoritățile locale. Și e posibil ca acestă sursă să dispară sau să o micșoreze pe motiv că autoritățile locale vor avea, totuși, bani. Dar, din punctul meu de vedere, este mult mai bine să colectezi mai puțin de la mulți decât mai mult de la puțini. Că gradul de colectare va fi din ce în ce mai mic. Toți spun acum că o să avem bani. Păi, stai, mă, să vedem dacă ne bazăm pe asta, dacă o să plătească; o să fie procese în instanță cu duiumul, executări silite și așa mai departe. Aici e problema. Noi nu putem spune acum că o să avem bani. Noi trebuie să facem bugetul tot la nivelul anului 2025”.

Dan Stroe: „Guvernul n-are cum să ia banii odată ce sunt încasați la bugetul local”

Dan Stroe, primar la Bradu: „E plin jos, la încasări. Lumea se conformează. Dacă așa s-a vrut de la Guvern, noi ce să facem acum?! Pe de altă parte, nu cred că Guvernul ne va lua din bani; d-na Olguța are dreptate: n-are cum să ia banii odată ce sunt încasați la bugetul local. Că sunt banii oamenilor de aici din comună, da? Că ei o să zică: «da, ne-ai mărit taxele și impozitele, dar acum vrem să ne faci investiții, vrem să ne dezvolți localitatea, că-ți plătim de două ori cât era bugetul înainte». Din ce a declarat Bolojan până acum și din ce am văzut în ordonanță, banii vor rămâne la fiecare localitate. Dar să vedem…”

Aurel Bălășoiu: „Normal nu e să fie luați acești bani…”

Aurel Bălășoiu, primar la Rociu: „Plata taxelor va începe mâine sau poimâine (marți, miercuri – n.r.), cel tărziu. Nu mă tem că Guvernul ne va lua din sumele colectate pe plan local. Taxele și impozitele au un procent anume și se merge după o formulă, nu se merge după mintea nimănui. Normal nu e să fie luați acești bani, dar vom vedea ce norme de aplicare ies la acestă lege, 137”.

Citește și Ion Sănduloiu, după pensionare: „Am făcut asta pentru a putea să merg mai mult pe munte, să mă ocup de ceea ce îmi face plăcere, nu de administraţie”

Citește și Centrul Universitar Piteşti stă pe un butoi de pulbere. S-a făcut sesizare la DNA

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Investiție de 120.000 de euro într-o pistă de biciclete care se termină în șanț. În comună lipsesc încă apa, canalizarea și asfaltul

O investiție de 120.000 de euro într-o pistă de biciclete din comuna Șcheia, județul Iași, stârnește controverse în rândul localnicilor. […] Citește!

România, spectacol la Campionatele Balcanice de Canotaj! 8 medalii într-o singură zi, dintre care 4 de aur

România a încheiat cu un bilanț impresionant finalele de duminică ale Campionatelor Balcanice de Canotaj. Sportivii tricolori au cucerit opt […] Citește!

arest preventiv

Și-a lăsat câinele nesupravegheat, iar animalul ar fi atacat un bărbat. Proprietarul, reținut de polițiști

Un bărbat de 62 de ani, din Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore după ce câinele său, un […] Citește!

Marius Croitoru, după FC Argeş – FC Botoşani: ”Jocul a fost la discreția noastră”

FC Argeş a remizat, scor 1-1, la Mioveni, cu FC Botoşani, în cadrul etapei a 9-a din SuperLigă.  Moldovenii au […] Citește!

Bogdan Andone, după FC Argeș – FC Botoșani 1-1: ”Sunt supărat, dar îmi felicit jucătorii pentru efortul depus!”

FC Argeș a scăpat printre degete victoria cu FC Botoșani. Alb-violeţii au condus cu 1-0 și au avut mai multe […] Citește!

Tren cu oficiali europeni, lovit de o dronă lângă granița Ucrainei cu Polonia. Cine se afla la bord

Un tren care circula în apropierea graniței dintre Ucraina și Polonia a fost implicat într-un incident grav după ce a […] Citește!

Mădălina Apostol a murit la 41 de ani. Iubita lui Nick Rădoi, omul de afaceri român stabilit în SUA, a lăsat în urmă trei copii

Momente cumplite pentru omul de afaceri Nick Rădoi. Mădălina Apostol, partenera sa de viață, a murit la vârsta de 41 […] Citește!

549 de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Sute de sancțiuni aplicate de Poliție

Polițiștii au reținut 549 de permise de conducere în urma acțiunilor desfășurate sâmbătă la nivel național. 133 dintre șoferi au […] Citește!

FC Argeș – FC Botoșani 1-1

Etapa a noua din SuperLiga a programat jocul dintre FC Argeș și FC Botoșani. După patru eșecuri consecutive, argeșenii au […] Citește!

Accident în Constanța: un camion plin cu grâu s-a răsturnat. O gravidă a ajuns la spital

Un camion încărcat cu grâu s-a răsturnat duminică, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța. Două persoane au fost rănite, iar […] Citește!

Incendiu lângă Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. Friteuzele unui restaurant au luat foc

Pompierii au intervenit de urgență la un restaurant de pe bulevardul Carol I din Iași, după ce un incendiu a […] Citește!

Mureș: Două persoane au murit într-un accident grav, pe DN15. Un copil se numără printre răniți

Impact violent între două autoturisme, duminică, în localitatea Gornești. Două persoane au fost găsite încarcerate și nu au mai putut […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!