Web Analytics
scris miercuri, 18.11.2015

Primăria Piteşti şi-a bătut joc de licitaţia de 240 de miliarde pentru reabilitarea străzilor de la Tancodrom

La începutul acestei luni trebuia să aibă loc licitaţia pentru reabilitarea străzilot din zona Tancodrom. Valoarea lucrărilor se ridica la 240 miliarde lei vechi, iar la final nu mai puţin de 15 străzi din zonă urma să aibă asfalt şi toate utilităţile. Numai că din păcate licitaţia a fost anulată. Şi asta din cauza unor greşeli impardonabile ale Primăriei Piteşti. Concret, după cum a explicat şi viceprimarul Laurenţiu Zidaru, multe porţiuni din drumurile pe care trebuia să se facă lucrările sunt în domeniul privat, iar fiecare proprietar trebuia să meargă la Cadastru, să facă o dezmembrare şi să cedeze câte doi-trei metri lăţime municipalităţii. Numai că, deşi discuţiile au durat luni de zile, Primăria nu a reuşit să îi facă pe proprietari să meargă la Cadastru, iar pe mulţi dintre ei nici măcar nu i-au găsit acasă. Cu toate astea, în mod inexplicabil şi bizar, deşi ştia clar că lucrările nu pot începe fără ca suprafeţele private în cauză să treacă în domeniul public, Primăria Piteşti a depus documentaţia pentru licitaţie. Vicele Zidaru a încercat să îşi scuze colegii, spunând că banii s-au alocat din buget ca să nu fie pierduţi. Mai mult, Laurenţiu Zidaru a dat vina şi pe primăriile comunelor limitrofe, ce au făcut puneri în posesie pe bandă rulantă la Tancodrom. Gafa uriaşă însă rămâne, iar licitaţia se amână pe termen nelimitat, până ce vor fi rezolvate problemele de la Tancodrom.

 

D.G.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită