Primăria Mioveni, exemplu naţional despre cum se poate gestiona în mod uman şi raţional populaţia canină

de | 29.10.2014 21:00 | Actualitate

În data de 22 octombrie, Federația Națională pentru Protecția Animalelor (FNPA) împreună cu Friedrich-Ebert-Stiftung România și Deutscher Tierschutzbund Germania a organizat la București, Hotel Crowne Plaza, o masă rotundă cu tema: „Romania’s Stray Dog Management Standards in a European Context”, cu participare internațională.
În prima parte a zilei tema centrală fiind axată în jurul legislației deficitare din România în privința gestionării câinilor comuntari, al practicilor europene și convențiilor Uniunii Europene în materie la care România deși a aderat, nu le pune în practică. În prima parte au avut speechuri avocatul FNPA Mircea Maier, președinta FNPA, Carmen Arsene, din Pitești, Hans Ioachim Richter de la Arzte fur Tiere e.V. Europaisches Netzwerk Germany, care a vorbit despre impactul pe care îl au abuzurile îndreptate împotriva animalelor, asupra psihicului uman. În a doua parte, moderată de jurnalistul Oreste Teodorescu au avut prezentări Robert Smith din Marea Britanie, președintele unei fundații care se ocupă de gestionarea populației canine în Oradea, Verena Mibler, de la Federația germană pentru salvarea animalelor, Ioana Mazilu, Poliția Animalelor ANSVA și deputatul Remus Cernea. La secțiunea întrebări a fost rândul jurnalistei Cristina Țopescu, o cunoscută apărătoare a drepturilor animalelor să înfiereze practicile inumane la care s-a ajuns la noi în țară în urma apariției așa zisei legi Ionuț. Au fost totuși date și două exemple pozitive de primării în care s-a decis să se procedeze uman rațional, una fiind localitatea dâmbovițeană Răcari iar cealaltă orașul Mioveni care a avut și un reprezentat la conferință și anume pe șeful serviciului edilitar din cadrul Primăriei Mioveni, care a spus că Primăria Mioveni dorește ca în urma unei colaborări cu un ONG de profil să extindă sterilizările câinilor din zona rurală și a atras atenția asupra necesității clarificării legii și extinderii sterilizărilor la nivel național. De asemenea, la eveniment au participat şi reprezentanţi ai Primăriei Piteşti. A.C.

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii