Istoria unuia dintre cei mai importanţi jucători din industria alimentară mondială dar și din România și Argeș, „Dr. Oetker”, este strâns legată de regimul nazist, fabricile grupului aprovizionând armatele nemţeşti în cel de-Al Doilea Război Mondial. Mai mult decât atât, fondatorul grupului se instruia să devină ofiţer SS în primul lagăr de concentrare nazist, Dachau, scrie Bloomberg.
„Dr.Oetker” este cel mai mare jucător pe piaţa aditivilor alimentari din România, cu afaceri de 55 milioane de euro în 2012 (245 milioane de lei), potrivit datelor RECOM şi ale Ministerului de Finanţe. Cu o marjă a profitului de aproape 9%, „Dr. Oetker” este una din puţinele firme care au reuşit să-şi menţină afacerile pe plus în criză fără să simtă o scădere accentuată a profitabilităţii. Din portofoliul de produse al companiei fac parte atât aditivi de patiserie, dar şi conservanţi, decoruri pentru prăjituri sau deserturi. „Dr. Oetker” a intrat pe piaţa locală în 1998, când a achiziţionat firma Regal Corporation. Patru ani mai târziu a deschis şi o unitate de producţie în Curtea de Argeş, unde se produce marea majoritate a produselor comercializate pe piaţa locală. Firma Regal Corporation nu este singura pe lista de achiziţii din România a germanilor, „Dr.Oetker” achiziţionând la finalul anului 2007 şi brandul şi activele societăţii „Inedit Food” din Cetăţeni, judeţul Argeş, cu activităţi pe piaţa produselor din soia.
Florin Silvestru



0 Comentarii