La mai puțin de două ore după ce primarul Tudor Pendiuc opina cî nu există motive legale pentru încetarea mandatului președintelui Constantin Nicolescu înainte de termen, președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a avut reacție rapidă și l-a contrazis pe edil dur și argumentat. „Primarul Tudor Pendiuc nu are niciun fel de de atribuție în a emite opinii dacă mandatul președintelui de Consiliu Județean Constantin Nicolescu, trebuie să înceteze sau nu. Deciziile definitive ale Înaltei Curți sunt de strictă aplicare și intră în atribuțiile Prefectului care, în conformitate cu Legea 176/2010, trebuie să emită ordinul de revocare din funcție. Mai mult decât atât, nerespectarea unei decizii definitive și irevocabile reprezintă infracțiune și se sancționează ca atare. Domnul Constantin Nicolescu trebuie demis din funcție”, a declarat Horia Georgescu.
Denis Grigorescu




0 Comentarii