Premier sau prizonier?

de | 8.11.2012 17:40 | Opinii

Nu e treaba mea și nici nu mi-e firea să plâng pe umărul cuiva mare din opoziție sau de la putere. Și nici lui nu i-ar folosi la ceva. Dar nici nu-l doare dacă declar că nici el nu este un supraom. Niciun conducător al nostru din tranziție nu s-a dovedit genial. A fost unul mai înainte care se considera așa ceva, știți care, a sfârșit la zid…
Dar nu este mai puțin adevărat că puterea este stimulativă, euforizantă, te îmbată. Și te face să te crezi predestinat, parcă ales în mod misterios de forțe obscure ca singurul actor potrivit pentru acest rol. Priviți spre liderii politici, spre parlamentari, spre palatul guvernului și cel prezidențial. Cum cei mai pipotoși se luptă pentru putere și țin cu dinții de ea. Ați văzut, cumva, vreunul care să recunoască cinstit la un moment dat că este depășit și să-și ceară demisia? Pe de altă parte – știu sau nu vor să știe – și ei sunt bătuți de soartă, câte o dată chiar mai rău decât omul de rând. Puterea este un cal nărăvaș. Pe care nu poți să-l stăpânești o veșnicie nici cu zăbala, nici cu gârbaciul, nici cu pintenii, nici cu zăhărelul. Vreți exemple? Priviți de-a lungul istoriei: Lăpușneanu a fost otrăvit, Mihai Viteazu decapitat, Brâncoveanu sub securea gâdelui, Carol al II-lea a abdicat, Antonescu și Ceaușescu ciuruiți de golanțe, ca să nu mai vorbim de Iorga, de Armand Călinescu, de Maniu, de Brătieni.
Și boala aceasta a istoriei nu a făcut ravagii numai la noi. Nenumărați titani, care se credeau deasupra condiției umane, s-au dovedit absolut vulnerabili. Frigurile lui Alexandru Macedon au fost suspecte, Cezar înjunghiat în senat, Nero s-a aruncat într-o sabie, Ludovic al XVI-lea ghilotinat, Danton, Robespierre, Saint-Just i-au urmat, Maria Stuart, regina Scoției, cu capul pe butuc, Napoleon s-a terminat pe o insulă pustie cu arsenic în păr, ultimul țar al Rusiei împușcat cu întreaga familie, Hitler sinucigaș, Lenin și Stalin dați afară din istoria proletară și din mauzoleu, Hussein spânzurat, Gaddafi sodomit.
Dar ai noștri, cei de azi, pot să stea liniștiți. Nu sunt atât de mari ca să cadă de atât de sus. Ei nu cad decât în anonimat. Vezi cazul Roman, Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Radu Vasile, Tăriceanu, Boc. Niciunul n-a fost și n-a devenit erou. Nici măcar personaj literar. O figură aparte o făcu Năstase. Cel cu o mătușă, niște ouă și multe case. Dar și cel mai puternic dintre toți…
Să revenim, însă, la cel actual. Care veni pe val. Investit cu o mare speranță. Mântuitorul așteptat.
Pentru nerealizările de până acum, nu știm cât de vină a fost el sau contextul în care se află. Este lucru știut că în guvernul întocmit la repezeală, mulți miniștri dintre cei incapabili sau compromiși i-au fost impuși de anturaj. Programul de guvernare, făcut în colaborare. Cu interese diverse. Insistențe. Intervenții. Datorii de plătit de pe când habar nu avea ce-l aștepta. „Ți-am dat un pahar cu apă, ți-am aprins o țigare, te-am salutat pe stradă!” Nu se poate să nu existe și cel care te-a ajutat să te urci pe cal, făcut ghem, să-i pui piciorul pe spinare, precum Aprodul Purice în povestea cu Ștefan cel Mare. Mai sunt și obligații de familie, că, de, nu ești călugăr sihastru într-o peșteră uitată.
În țara pe care o guvernează, se petrec lucruri ciudate, cu forță de fatalitate. Iată-l legat de mâini și de picioare, de condiții contractuale, acceptate de cei care au condus țara înaintea lui. Negocieri, concesii, privatizări păguboase. Fabrici, uzine, șantiere dispărute. Amplasamentele lor vândute. Clanuri constituite. Bănci jefuite. Nu mai e vorba numai de spărgători de bancomate, de coduri  falsificate, de borfași, de găinari, de hoți de buzunare, de nași de pe trenuri, de trepădușii din vamă, de șperțarii de la ghișee… Avem de-a face cu bande mafiote, conduse de ofițeri de securitate, chiar de generali. Încropite și activate de vreo 20 de ani.
Iar țara pe care o conduce se mai trezi datoare să plătească sume colosale pentru că alți hoți sau aceiași mafioți au cheltuit anapoda și și-au înfundat în buzunare bani destinați pentru a fi cheltuiți cu folos. Și peste toate și niște fonduri suspendate, care erau foarte importante. Iar pentru cele neaccesate, cei responsabili, spune premierul, nu pot fi schimbați pentru că au statut de funcționari și justiția i-ar pune în drepturi. Care drepturi? De a fi incapabili? Hoți? Proști? Dar cu lefuri mari?
Vin alegerile. Gata, zice Ponta, cu șpaga și pomenile electorale. Cadouri, numai șepcuțe, brichete, pixuri, brelocuri inscripționate cu numele candidatului. Costuri, pe bucată, sub 10 lei. Cu alte cuvinte, votul să fie cumpărat la un preț scăzut. Dar per total? La nivel național? Se va lichida prin asta frauda electorală? Oricum, mai mult premierul nu poate. Există o tranziție. Niște reguli. Un obicei. Influențe. Experiența de peste ocean…
Iată numai câteva exemple, din cele multe, mai mari, mai mărunte, de factori și fapte care îl țin pe premier în captivitate. Și nu pentru că este cine este ca persoană particulară. De-ai fi fost tu, de-ar fi fost el, altcineva, azi, ieri, mâine, cândva, același lucru s-ar întâmpla. Tot acest haos politic, oricât pare de absurd, sau chiar din această cauză, te ține prizonier chiar de-ai fi premier.
Dar așa ceva nu trebuie să te facă să te crezi eliberat de răspundere pentru faptele tale, bune sau rele. Și colaboratorii sistemului pot s-o sfârșească rău câte o dată…

(Prof. Marin Ioniţă)

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii