Poetul şi jurnalistul Aurel Sibiceanu: „Din 2008 şi până azi am petrecut sute de ore în CNSAS (Arhivele fostei Securităţi), am aflat ce a fost în cultura argeşeană” (II)

# Convorbiri neconvenţionale

# Şi au mai fost cei care au mai şi colaborat, dar în felul lor, sustraşi supravegherii, fără să accepte controlul și care până la urmă chiar au reacționat vehement. Un Mihai Ecovoiu, un Tudor Diaconu, puțini dar curajoși, asumându-şi riscuri nemăsurate. Cum îi caracterizezi sumar în această pagină pe fiecare?
– Da, din păcate, au colaborat cu Securitatea. Lucrurile trebuie, totuşi, privite nuanţat. Unii au fost şantajaţi, cu te miri ce, şi nu au făcut-o din plăcere. Alţii, puţini, au făcut-o din invidie sau contra cost; aceasta este o categorie demnă de tot dispreţul, alcătuită din veleitari, trepăduşi, caracudă, cum se spunea pe timpuri, inşi care nu au făcut nimic în viaţa lor, nici măcar după 1990 nu au realizat ceva. Şi unii şi alţii doar au dat de lucru securiştilor, le-au mai justificat eventualele prime şi raţiunea de a fi. Legat de informatori, musai trebuie să fac o precizare: cei recrutaţi dintre colegii mei de serviciu, adică muncitori, au dat dovadă de mai multă omenie – deşi ştiau prea bine că nu scăpam niciun prilej de a vorbi chiar cu voce tare, despre neajunsurile regimului, în informările lor nu s-au regăsit „vociferările” mele, informările lor sunt, mai degrabă, elogii la adresa mea, m-au recomandat ca pe un om serios, harnic, punctual şi bun profesionist şi cam aşa era! Din 2008 şi până azi am petrecut sute de ore în CNSAS (Arhivele fostei Securităţi), am aflat ce a fost în cultura argeşeană, în cea bucureşteană, am citit şi din dosarele clasicilor. Primul sentiment este dezolant, ţi se pare că şi viaţa ta normală, adică trăită curat, a fost ternă şi inutilă. Apoi, după ce îţi revii, începi să gândeşti cumsecade, să înţelegi mai bine cum au stat lucrurile. Cei mai mulţi dintre oamenii de cultură au căzut în plasa disperării maxime, indusă de ideea că regimul comunist este etern, că politica mondială nu va mai fi revizuită vreodată. Şi unii au cedat, mai de voie, mai de nevoie. Interesant este că după 1990, puţini colaboraţionişti au avut puterea să stea de-o parte, cei mai mulţi abia în libertate au făcut mai mult rău, s-au poziţionat în tabăra foştilor stăpâni, moştenitorii de drept ai PCR + Securitate, şi au prelungit tranziţia. Mihai Ecovoiu şi Tudor Diaconu, cu adevărat au fost opozanţi făţişi, ca şi Valentin Predescu. Ecovoi şi Diaconu, doi scriitori care nu s-au înţeles prea bine, au trăit iluminarea lui A.E.Baconsky, cel care şi-a negat public creaţia proletcultistă. După acest moment, ambii nu au scăpat nici un prilej pentru a-şi manifesta făţiş scârba faţă de regim – Ecovoiu o făcea direct, Diaconu mai discret. Fabulele în versuri, ale lui Ecovoiu, despre regim şi perechea Ceauşescu erau devastatoare, erau citite în cafenea, la restaurant, circulau multiplicate la maşină – chiar eu am băgat zeci de pagini cu fabule, în cutii de scrisori, aproape la întâmplare. La fel de incisive erau şi povestirile esopice ale lui Diaconu, care circulau în regim de samizdat. Despre patimile lor am tot scris. Cei doi au scăpat, totuşi, cu viaţă pentru că directiva activului superior PCR, autorul moral a tot ce a fost rău, era să nu se mai dea ocazia apariţiei unor „martiri”.
# Şi lista de-abia este la început. Vin contestatarii. Protestatarii. Pe faţă sau în subteran. Autorii de afişe lipite noaptea pe ziduri, pe garduri, desenate pe asfalt. Cu riscuri asumate. Anchetaţi. Arestaţi. Daţi afară din servicii – dacă le aveau. Grupuri subterane. Ca cei rebotezaţi cu „Albaştrii”. Şi cei fără nume, dar care şi-au făcut un renume. Cine a comandat? Cine a fost marele regizor? Întrebare la care nu s-a răspuns nici la anchetele sub presiune. Au fost dirijaţi? N-au fost? S-a ştiut? S-a ţinut sub tăcere?
– Unul dintre confecţionerii de manifeste şi afişe subversive a fost de curând plecatul pe Cea Lume, Doru Enăchescu… Pe băiatul acesta l-am cunoscut în 1984 şi a căpătat încredere în mine – vorbeam deschis cu el despre regim, şi-a dat seama că nu sunt un provocator, aşa că m-a consultat de câteva ori în legătură cu textele unor manifeste şi scrisori către „Europa liberă”. Ţin minte că o dată mi-a zis: „Tălică ai familie, aşa că nu te implic în distribuirea manifestelor”. Un alt autor şi răspânditor de manifeste a fost Tedy Georgescu, bunul prieten al lui Cornel Chiriac, jurnalist muzical şi realizator al emisiunii „Metronom”, de la „Europa liberă”. Tedy trimitea şi scrisori la „Europa…”, pe căi ocolite, scrisori prin care descria starea de spirit a piteştenilor, în anii cartelării alimentelor. Descrierile lui erau veritabile analize sociologice şi conţineau chiar şi date statistice. Încă nu am aflat dacă activitatea lui subversivă a fost descoperită vreodată…
Prof. Marin Ioniţă