Web Analytics

Podul de la Valea Mare – Ştefăneşti este realizat în procent de 98%

de | 18.02.2021 13:08 | Actualitate, Politica si Administratie

Un alt proiect al Consiliului Județean Argeș, finanțat cu fonduri de la bugetul consiliului și de la bugetul de stat, prin PNDL II, este aproape de finalizare. Podul de la Valea Mare – Ștefănești este realizat în procent de 98%. Săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, au mers să vadă, la fața locului, care este stadiul lucrărilor. ”Construirea acestui pod era mai mult decât necesară. Principalii beneficiari sunt locuitorii orașului Ștefănești, care astfel au o variantă mult mai rapidă de a ajunge la Mioveni. Însă, ruta Pitești – Valea Mare – Făgetu – Mioveni este folosită și de cetățenii din Mioveni și Pitești pentru a evita aglomerația de pe drumul național DN 73, mai ales la orele de vârf”, a precizat președintele Ion Mînzînă.
Valoarea totală a acestei investiții a fost de 2.707.690 lei. Lucrările au început la mijlocul lunii martie 2020. Consiliul Județean Argeș are în implementare nouă contracte cu finanțare prin PNDL II, contracte a căror valoare depășește 141 de milioane de lei.
Dintre acestea, până la această oră, au fost finalizate lucrările la podul pe DJ 731 B Sămara – Băbana – Cocu, drumul județean DJ 702 A Ciupa – Rătești și drumul județen DJ 703 B Șerbănești – Siliștea.

Citește și Consiliul Judeţean a cumpărat teren pentru Castrul Jidova

Citește și LISTA parohiilor din Argeș care vor beneficia de sprijin financiar de la Consiliul Județean

Citește și Exclusiv. Ce spune Consiliul Judeţean al Elevilor Argeş despre postările controversate ale lui Alexandru Cumpănaşu de pe TikTok / „Nu te apuci cu telefonul în mână să zbieri la un copil pe internet…”

 

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii