Web Analytics

Piteştiul a devenit colonie a Camorrei

de | 7.06.2018 07:12 | Dezvăluiri

11 inquieto07# Rechizitoriu Nicola Inquieto. Cum s-a infiltrat mafia italiană la Piteşti (7)

Aventura românească a lui Nicola Inquieto s-a sfârșit, cel puțin pentru o anumită perioadă, joi, 31 mai, când a fost pusă în practică procedura de extrădare. Atunci a fost preluat de polițiștii italieni, care l-au însoțit cu avionul până la Roma, unde a fost încarcerat la închisoarea de maximă siguranță Rebibbia. Acolo va fi și pentru prima dată interogat în dosarul în care este judecat de Tribunalul din Napoli pentru asociere de tip mafiot la gruparea de crimă organizată Casalesi. Nicola este acuzat că ar fi reciclat banii nașului mafiot Michele Zagaria, obținuți din afaceri ilicite, și că ar fi creat un imperiu economic la Pitești, devenind și custodele comorii bossului din Aversa, cu  bunuri în valoare  de peste 100 de milioane de euro. Din paginile voluminosului rechizitoriu întocmit de conaționalii săi, rezultă fără niciun dubiu, după cum veți vedea și din acest episod al serialului nostru, că  Piteștiul a devenit un fel de colonie a Camorrei. Asta după ce Nicola Inquieto i-a adus aici, începând din 2003, pe mai mulți (nici nu se știe exact câți) membri ai clanului.

„Aici poliţia nu face niciun rahat. Dacă vreunul din ăştia se apropie, iei 500 de lei şi îi dai în mână, iar el face 10 metri înapoi”

11.07.2009. Într-o conversație interceptată de procurori, Nicola Inquieto îi spune lui Mario Nobis că, în cazul în care tatăl (Salvatore Nobis) are probleme cu justiţia, ar trebui să îl găzduiască în România şi să îi garanteze şederea, referindu-se la eventualul statut de fugar al acestuia.
 …………………………………………………………….
Nicola Inquieto:  „Chiar în nasul poliţiei…”
Mario Nobis: „Aici poliţia nu face niciun rahat. Dacă vreunul din ăştia se apropie, iei 500 de lei şi îi dai în mână, iar el  face 10 metri înapoi”.
Nicola Inquieto: „Aşa că, dacă tatăl tău păţeşte ceva, bagă-l într-o maşină şi trimite-l. Îl fac să rămână aici 50 de ani liniștit…”

În continuarea interceptărilor, Nobis Mario continuă să elogieze ţara şi Inquieto spune că, în cazul în care Salvatore se mută în România, o să se despartă şi de braziliancă, pentru a sta cu o româncă. Apoi continuă să vorbească despre femei.

Pasajul de mai sus, care le-a atras atenția și anchetatorilor italieni, vine să elucideze, dacă mai era nevoie, de ce România, în general, și Piteștiul, în mod special, au reprezentat un El Dorado pentru mafia din Peninsulă, aflată în căutare de noi teritorii unde autoritățile corupte închid ochii la afacerile murdare ale „investitorilor” străini. Aici se cuvine să reamintim un episod în care, prin 2011, în timpul unui control de rutină, au fost opriți în trafic, în zona Valea Ursului, comuna Bascov, doi cetățeni italieni care se îndreptau spre Pitești, la reședința lui Nicola Inquieto, și care aveau asupra lor suma de 600.000 de euro.

Concetta Ferrari, mama fraților Inquieto, a aflat prin intermediul unui vis că Ioana este gravidă

„Da, am trimis bani din România, dar nu familiilor mafiote. Acei bani erau pentru mama mea, care avea nevoie de tratamente stomatologice scumpe”. Asta declara Nicola Inquieto în fața Curții de Apel Pitești, atunci când s-a prezentat la primul termen al cererii de extrădare. Într-adevăr, problema dinților mamei apare și în interceptări, după cum se poate vedea în continuare, însă pe ele se vorbește despre doar circa 100 de euro, pe care Ioana Petrescu Inquieto (cea de-a treia soție a lui Nicola, n.red.) trebuia să i-o trimită soacrei sale în Italia, ca să meargă la dentist. Asta în vreme ce în documentele transferurilor bănești prezentate în rechizitoriu de către anchetatori, aceștia vorbesc despre milioane de euro trimiși în Italia de Nicola dinspre Pitești.

Interceptări mai recente confirmă fluxul de bani dinspre România spre Italia pentru întreţinerea membrilor familiei lui Nicola Inquieto. Totul coroborat cu eforturile lui Inquieto pentru a evita riscurile unor posibile probleme cu justiția. În acest sens, anchetatorii insistă pe o conversație telefonică în cursul căreia Concetta Ferrari, mama fraților Inquieto, îi cerea bani fiului Nicola. Iar acesta din urmă îi răspundea mamei că s-a consultat cu Antonio (fratele Antonio Inquieto) pentru a efectua plata. Într-un anumit punct al conversației, Nicola spune, textual, foarte iritat: „ Nu vreau pe nimeni aici, în România, România nu trebuie să o știe nimeni. România, România…”. Iar această precauție maximă nu avea niciun sens dacă Inquieto desfășura la Pitești o activitate licită, remarcă anchetatorii.

Iată mai jos și o conversație interceptată din 10.10.2016.
Nicola o sună pe mamă, care îi spune că suferă de o puternică durere de molari. Fiul se interesează dacă a fost la dentist.  
Concetta Ferrari: „Nu! Cum mergeam…cum mergeam fără bani?”
Nicola Inquieto: „Dar nu te-ai întâlnit cu Antonio?”
Concetta Ferrari: „I-a zis Ioanei (soției lui Nicola, n.red.) dacă îmi trimite 100 de euro, ca să merg la dentist”.
Nicola Inquieto: „Eee, trebuie să îi dea (referitor la cei 100 de euro). Acum îl sun pe Antonio”.
Concetta Ferrari: „Da”.

„Nicola o întreabă pe mamă cum a aflat de Ioana (se referă la faptul că aceasta era gravidă), iar femeia povestește că l-a visat pe tată într-o situație deosebită și a înțeles. Nicola răspunde că nu crede. Iar mama îi explică detaliile visului, spunându-i că, atunci când a sunat-o pe Ioana pentru problema dentistului și aceasta nu avea bani, i-a povestit și ei visul, întrebând-o dacă nu cumva este gravidă. Spune chiar că a întrebat-o pe Ioana de ce au ținut ascunsă o veste de acest gen, iar tânăra i-a răspuns că voiau să îi facă o surpriză. Apoi, mamă și fiu încep să discute despre sarcina Ioanei, preferințe de sex al fătului, iar Nicola îi cere mamei să nu divulge informația, însă aceasta spune că deja le-a zis tuturor”, se arată în rezumatul făcut de anchetatori.
…………………………………………………………….

Concetta Ferrari: „Lui Antonio de ce nu îi zici, explicându-i?”
Nicola Inquieto: „Nu pot să vorbesc, mamă. Nu pot să vorbesc, dacă ai înțeles bine, nu vreau pe nimeni aici, în România”.
…………
Nicola Inquieto: „Nu trebuie să știe nimeni, ai înțeles? Nu trebuie să spui nimănui”.
Concetta Ferrari: „Nimănui?”
Nicola Inquieto: „Nimeni nu trebuie să știe”
Concetta Ferrari: „Eu lui Enzuccio (probabil Vincenzo) i-am spus deja…”.
Nicola Inquieto: „Nu trebuie să știe nimeni, deci nu înțelegi”.
Concetta Ferrari: „Aaa, nimeni…”.

Mama fraţilor Inquieto face poze în Piaţa Milea

11 Concetta Ferrari Piata MileaSe reamintește, în această parte a rechizitoriului, că Nicola Inquieto i-a dezvăluit fratelui Vincenzo preocuparea pentru prezența lui Mario Nobis, încă din 2009, în România. Asta demonstrează că, inițial, frații Inquieto au încercat să evite raporturile cu ceilalți afiliați, tocmai pentru a se feri de suspiciuni. Asta, în conformitate cu ordinele date de Michele Zagaria ca persoanele care se îngrijeau de fuga și investițiile sale să fie cât mai rezervate și să nu atragă suspiciuni. Cu toate acestea, cu timpul, după cum s-a putut observa, Nicola nu s-a mai conformat ordinelor boss-ului și a început să aducă, la Pitești, diverși membri ai familiei sau apropiați, unii dintre ei foarte periculoși și care au avut probleme cu legea, fiind chiar închiși pentru diverse infracțiuni, printre care și jaf armat. Astfel, în afara fratelui Vincenzo Inquieto, Nicola i-a adăpostit la Pitești pe Salvatore „Sicilianul”, dar și pe Mario Nobis, fiul unui alt boss închis în Italia pentru asociere de tip mafiot, Salvatore Nobis. Acesta e cel pe care Nicola se gândea să-l ascundă la Pitești (vezi înregistrările de mai înainte), unde, în opinia sa, nu putea fi găsit 50 de ani. Nu în ultimul rând, Nicola Inquieto și-a adus și mama la Pitești, pe Concetta Ferrari, după cum se observă din fotografia pe care o publicăm și care e făcută în Piața Milea din Pitești. Unora le-a construit și case, așa cum este cazul lui Salvatore Sicilianul, cel arestat în trecut, în Italia, pentru jaf armat. Iar Piteștiul a devenit un fel de colonie a Camorrei, în care nici nu se știe exact câți mafioți se ascund în prezent.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii