Web Analytics

articol scris joi, 11 iunie 2026

Constructorul care a câştigat procesul cu Spitalul Judeţean, dezlănţuit împotriva preşedintelui Ion Mînzînă: „Mă duc să le blochez conturile! (…) şi dacă mă enervez, candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean”

O spune Victor Marinescu (foto stânga), patronul firmel Star Trading Impex, căruia spitalul are să-i plătească aproape 4 milioane de euro, sumă reprezentând lucrări efectuate la noul corp al Spitalului Județean, dar și penalități de întârziere de 1 milion de euro

E mare scandal, din nou, în Argeș legat de banii publici! Noul corp al Spitalului Județean Argeș, situat în spatele marii unități medicale din Pitești, stă nefolosit, deși e recepționat din 2024, din cauza unor datorii substanțiale neachitate constructorului. Situația este de mai mult timp în atenția organelor de cercetare penală, dar recent Curtea de Arbitraj Comercial Internațional a decis că Spitalul finanțat de C.J. Argeș trebuie să plătească firmelor care au realizat investiția – Star Trading Impex și Zeus - 11,2 milioane de lei, bani aferenți unor situații de lucrări neachitate. În plus, constructorul mai are de încasat 6 milioane de lei reprezentând penalități de întârziere.
Prin urmare, o investiție extrem de importantă a județului, noua clădire a spitalului, zace nefolosită, iar aparatura, de asemenea nouă și scumpă, se uzează moral, din cauza acestor datorii neachitate. Iar necazul e cu atât mai mare cu cât, la două săptămâni după recepție, beneficiarul trebuia să-i deblocheze constructorului garanția de bună execuție, de aproape un milion de euro, bani pe care Star Trading Impex îi are în cont, dar nu-i poate folosi. În legătură cu toată această situație, Victor Marinescu, patronul acestei firme, s-a hotărât să spună lucrurilor pe nume.

„E un executor judecătoresc care le va lua și ăla încă 10% din sumă”

D-le Marinescu, cum mai rezistați pe piață cu aceste lipsuri financiare?

- Păi, am văzut că Împăratul județului (cu referire la Ion Mînzînă – n.r.) a declarat că pe el în doare în c.. de firmele românești, să se îngroape; a zis: „câinele moare de drum lung…”

Am aflat despre decizia definitivă pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Ce se va întâmpla în continuare având în vedere că președintele Mînzînă a spus că nu plătește și că această Curte de Arbitraj e un „stabor” (declarație făcută în „Ancheta” – n.r.)?

- (Râde nervos - n.r.). El e sub o presiune de un cub de gheață băgat într-un pahar de whisky și nu are cum să-și dea seama. Eu mă voi duce să le blochez conturile. E un executor judecătoresc care le va lua și ăla încă 10% din sumă. Deci, eu le-am trimis o hârtie în care i-am întrebat: „Bă, vreți să plătiți, că avem o decizie?!” Iar ei „nu” și „nu”. Oricum nu-i interesează de nimic, atâta timp cât pe ei nu-i arde nimeni…

Ați avut contract cu C.J. Argeș și pentru construirea Laboratorului de Radioterapie, dar investiția nu se mai face cu firma dvs, ci cu altă firmă (Ro Construct, n.red)… Are cineva ceva cu Star Trading?

- Nu știu dacă are neapărat cu firma mea, dar eu nu sunt așa de „prietenos”… Iar nefiind așa de „prietenos” cu oamenii, sunt dat la o parte de peste tot. Și atunci asta este. Nu pot să fiu „prietenos”, eu încerc să fiu corect.

„De ce eu, Marinescu Victor, sau Vasilică de la colțu’ străzii, din banii noștri trebuie să plătim un milioan de euro penalități lui Star Trading, că niște imcompetenți nu-și fac treaba?!”

Cu d-nii președinți Manu și Tecău cum ați lucrat? V-ați înțeles cu ei?

- N-am avut timp, că i-am mai prins două-trei luni. Iar eu n-am avut lucrări cu statul. Atunci am venit dintr-o prostie, îmi pare rău și acum că m-am dus la lucrarea asta, dar, mă rog, asta e… Eu în ultimii 10 ani am avut ca lucrare (cu statul) doar asta cu spitalul. În rest, nicio lucrare cu statul. Nici cu Primăria Pitești, nici cu Consiliul Județean, nici cu vreun minister, cu nimic de acest gen. Iar acum, de trei ani stau blocat cu suma asta, care e una mare pentru oricine, pentru orice firmă din Pitești sau din țara asta; poate doar la nivel de Microsoft să nu se simtă. În total sunt patru milioane de euro! Problema mea e alta, că, OK, am supraviețuit și cu asta: problema e de ce eu, Marinescu Victor, sau Vasilică de la colțu’ străzii, din banii noștri trebuie să plătim un milion de euro penalități lui Star Trading, că niște incompetenți nu-și fac treaba?! De ce plătim, noi, oamenii?! Eu de un milion de euro făceam două creșe extraordinar de frumoase sau un drum, undeva, unde aveau oamenii nevoie, sau, eu știu, habar n-am. Un milion de euro reprezintă numai penalități pe care le plătim pentru că există anumiți funcționari și peste ei stăpânul absolut, Ion Mînzînă.

„M-au șantajat. (…) Mi l-au luat mie (contractul – n.r.) și l-au dat de trei ori mai scump!”

Nu ne-ați spus, însă, cum ați fost dat la o parte cu Radioterapia…

- De fapt, m-au păcălit, m-au șantajat, iar eu am fost de bună credință, am zis că nu mai am nevoie de ăștia, am semnat că renunț la contract, iar ei, în câteva zile, direct, l-au dat de trei ori prețul…

Cum v-au șantajat? Ne puteți spune?

- Cum să nu?! „Haideți să închidem, că nu mai avem linie de finanțare pentru Radioterapie și semnăm și noi actele adiționale care sunt la spital, ca să închidem, să fie bine”. Ăsta e mincinosul ăla de vicepreședinte, Nicolaescu. Acolo ei toți au câștigat alegerile și sunt angajați pe normă de prostie… Mi-au spus că nu mai au finanțare. Eu puteam să-i dau în judecată, vă dați seama, îi încurcam rău de tot, nu mai exista Radioterapia ani de zile de aici înainte… Dar ideea este că mi l-au luat mie și l-au dat de trei ori mai scump! Adică s-a făcut o licitație foarte volatilă, așa, pe care nu știu cine a câștigat-o (Ro Construct, n.r.), habar n-am, dar știu că prețul e de trei ori mai mare decât ceaa ce am avut eu în contract. Cum dracu’ vine asta, că eu nu înțeleg?!

Iată ce se întâmplă dacă sunteți „neprietenos”…

- Sunt foarte „neprietenos”, pentru că eu am totul pe hârtie, la mine nu există bani negri…

„De acum înainte am să încep să spun și ce știu și poate vor spune și alții”

Când începeți acțiunea cu executorul?

- Eventual, chiar săptămâna asta. Am așteptat de la ei un răspuns. Le-am trimis niște hârtii și trebuiau să-mi răspundă frumos, civilizat, dar, bine, n-are cine să scrie acolo, că e greu să scrii… Am tăcut ani de zile, n-am spus nimic. Dar de acum înainte am să încep să spun și ce știu și poate vor spune și alții. Uite, o să fac un grup de-ăsta pe Facebook sau pe unde dracu’ se face - că nu sunt activ, dar o să devin foarte activ - în care o să ne dăm cu părerea despre golanii care ne toacă banii și ne f…

Abia așteptăm o inițiativă de acest gen…

- Și dacă mă enervez, candidez și la președinția Consiliului Județean. Și n-am nevoie de mașină, n-am nevoie de salariu, n-am nevoie de nimic… Dar deocamdată hai să-l trimitem p-ăsta într-un birt de cartier, unde îi e locul!…

Citește și Tic-tac, tic-tac! Firma furnizoare în Argeş de microbuze şcolare la preţuri umflate, controlată de Consiliul Concurenţei

Citește și Continuă dezvăluirile despre haiduciile din transportul judeţean de persoane. O firmă a licitat şi a câştigat la Craiova cu microbuzele noi retrase de pe traseele din Argeş

Citește și Grup Atyc, lider de asociere în transportul judeţean argeşean, prinsă cu abateri grave la Constanţa

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Droguri descoperite în locuința unui medic anestezist. Doctorul a fost de gardă la ATI, în ciuda anchetei

Un medic anestezist în vârstă de 33 de ani, care lucrează la spitalele din Slobozia și Oltenița, a efectuat o […] Citește!

O nouă alertă cu bombă la Otopeni. Aeronavă KLM, verificată după o amenințare

Aeroportul Internațional Henri Coandă din București a fost vizat de două noi amenințări cu bombă joi seară, 5 noiembrie, potrivit […] Citește!

Înșelăciune de peste 200.000 de lei prin terminale SelfPay și PayPoint. Trei suspecți, reținuți

O schemă de înșelăciune care viza terminalele de plată SelfPay și PayPoint a provocat un prejudiciu de peste 200.000 de […] Citește!

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Colet-surpriză din Spania, interceptat în Gorj. Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și alimente

Un colet expediat din Spania, care părea să conțină doar alimente și produse obișnuite, a dus la declanșarea unei intervenții […] Citește!

Iulian Tameş va da lovitura de începere a meciului FC Argeş – Dinamo

FC Argeș și Dinamo se întâlnesc vineri, 6 noiembrie, în etapa cu numărul 15 din Superliga. Partida este programată de […] Citește!

Poșta Română se transformă și în punct de colectare! Telefoanele și electronicele vechi vor putea fi predate în mii de oficii

Românii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, fără să mai […] Citește!

Ce decizie a luat Harry Kane

Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen. Atacantul englez și-a pus semnătura pe […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete