Web Analytics

Pitești. Dezvoltatorul blocului construit ilegal a fost reținut

de | 10.02.2022 08:45 | Actualitate

UPDATE:

O persoană a fost reținută în urma perchezițiilor efectuate ieri, privind nereguli în construcția imobilelor, pe strada Nicolae Iorga din Pitești. Este vorba despre afaceristul al cărui bloc a fost ridicat ilegal.

De menționat că verificări s-au făcut și la sediul Primăriei Pitești, unde Poliția Economică a solicitat acte de autorizare a construirii respectivului imobil.

IPJ Argeș transmite:

Reamintim că în ziua de 09 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat 13 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane, precum și la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, într-un dosar penal privind modificări neconforme ale unor imobile, din domeniul construcțiilor civile. Persoanele sunt bănuite de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.

Citește și:UPDATE/ Primăria Pitești: Nu a fost percheziție în insituție

Din cercetări a reieșit că, pentru un imobil, pentru care a fost obținută autorizație de construire cu regim de înălțime P+2E, dezvoltatorul imobiliar și executanții lucrării ar fi adăugat un nivel. Ulterior, cu ocazia recepției lucrărilor, membrii comisiei de recepție ar fi atestat faptul că imobilul în cauză ar respecta prevederile proiectului și ale autorizației de construire.

Prejudiciul stabilit până în prezent este de 680.000 de lei, reprezentând valoarea imobilului edificat ilegal.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate documente cu valoare probatorie, telefoane mobile, un sistem de calcul și mai multe unități de memorie externă.

Șase persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de un bărbat de 45 de ani, din Moșoaia, urmând ca în cursul zilei de mâine, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *