Web Analytics
scris miercuri, 22.01.2014

Piteşteni, sunteţi de acord? Patriarhul i-a cerut 2 miliarde lui Pendiuc pentru Catedrala Mântuirii Neamului

# Primarul va supune cererea în dezbaterea Consliului Local. Anul trecut, Patriarhia Română a expediat administraţiilor judeţene şi locale din ţară scrisori prin care solicită sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti. O astfel de scrisoare a poposit, la finele anului trecut, şi la Primăria Piteşti, edilul Tudor Pendiuc confirmând primirea adresei semnate de Preafericitul Patriarh Daniel. „Rămâne s-o pun în discuţie Consiliului Local în cursul lunii ianuarie şi, în funcţie de discuţiile care vor fi, vom vedea ce e de făcut. E vorba de o sumă consistentă, dar nu are rost să discutăm acum despre ea”, ne-a declarat primarul Pendiuc, nedorind să comenteze mai mult pe marginea subiectului. Ulterior, într-o adresă trimisă drept răspuns la o solicitare a noastră în conformitate cu legea accesului la informaţiile de interes public, Primăria Piteşti ne-a comunicat prompt că: „În data de 25.11.2013, Patriarhia Română a solicitat instituţiei noastre sprijin financiar în sumă de 200.000 de lei pentru plata materialelor şi manoperei necesare lucrărilor la suprastructura, Catedrala Mântuirii Neamului, solicitare ce va fi supusă analizei Consiliului Local al municipiului Piteşti în luna ianuarie”. Cu alte cuvinte, Patriarhia a cerut Primăriei Piteşti să doneze vreo 2 miliarde lei vechi din banii piteştenilor pentru construcţia unei biserici din capitală.
 Piatra de temelie a Catedralei a fost pusă în februarie 2011, finalizarea construcţiei fiind estimată în cursul anului 2015. Până acum, lucrările de edificare a Catedralei Mântuirii Neamului au înghiţit aproximativ 50 de milioane de euro. Costurile medii ale construcţiei la roşu a catedralei au fost estimate la 100 de milioane de euro, la care se adaugă alte 200 de milioane de euro pentru picturi. Iustina HARCO-BURCEA

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită