Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în forma continuată.
Despre ce este vorba? Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în perioada februarie 2024 – septembrie 2025, un bărbat de 46 de ani, din Pitești, angajat al unei societăți comerciale, în contextul vânzării a 19 autoturisme ce aparțineau societății comerciale, ar fi încasat de la clienți diverse sume de bani, reprezentând plăți parțiale, pe care și le-ar fi însușit în interes personal, cauzând astfel un prejudiciu de peste 1.440.000 lei în dauna persoanei vătămate.
De asemenea, acesta ar fi falsificat facturile proforme, pe care le-ar fi prezentat ca fiind facturi fiscale finale, în baza cărora ar fi fost obținută ștampila unei primării din județul Argeș – Impozite și Taxe Locale, iar ulterior acestea au fost puse la dispoziția clienților.
Acceași sursă mai arată că pentru recuperarea prejudiciului a fost instituit sechestrul asupra bunurilor mobile/imobile ale persoanei în cauză.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecatoria Pitesti cu propunere de trimitere în judecată.




























0 Comentarii