O nouă faptă de înşelăciune prin metoda „Investiţii la Bursă” a fost reclamată poliţiştilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din oraşul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obţine astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, scrie Agerpres.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în perioada 7-8 septembrie 2026, persoane necunoscute ar fi indus-o în eroare pe femeie, sub pretextul că o vor ajuta să investească la bursă, în vederea obţinerii unui profit rapid. Astfel, acestea ar fi determinat-o să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 74.500 de lei, într-un cont indicat de persoanele necunoscute”, a transmis IPJ Alba.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
În 22 octombrie, un bărbat din Bacău a fost reţinut de poliţiştii din Alba după ce, sub pretextul că o vor ajuta să obţină venituri din investiţii la bursă, ar fi păcălit o femeie de 68 de ani, din Blaj, să-i dea peste 250.000 de lei, pe care acesta, ulterior, i-ar fi introdus într-un ATM dedicat achiziţionării criptomonedelor. Femeia ar fi fost indusă în eroare inclusiv prin prezentarea unor documente şi fotografii create cu ajutorul inteligenţei artificiale.




























0 Comentarii