Într-o perioadă în care dorinţa de comunicare prin sentimente nobile, de exemplu prin intermediul culturii, a dispărut aproape cu desăvârşire, artiştii se văd nevoiţi să facă eforturi disperate pentru a-şi scoate la lumină creaţiile. Şi, de ce să ne ascundem ipocrit în spatele cuvintelor frumoase despre sacrificiu şi nobleţe,… pentru a trăi. Pur şi simplu. Pentru că artistul depinde de ceea ce vinde pentru că din asta trăieşte. Într-o perioadă în care omul este aplecat spre lucrurile practice şi spre câştig imediat de cele mai multe ori sacrificiile artistului român nu doar cele strâns legate de creaţie dar şi cele materiale şi de lobby prin care să ajungă să-şi aşeze lucrările pe simezele unei galerii, nu se soldează decât cu satisfacţia de a fi preţuit, admirat de public şi de a fi avut ocazia de a atrage atenţia unor galerii celebre ale Europei, semn clar al recunoaşterii valorii operelor sale. Şi numai ei ştiu de câte ori asta le ţine de foame! Este însă modul unic şi suprem de a-şi hrăni spiritul având conştiinţa împlinirii unei meniri într-o lume exclusiv mercantilă… Iar asta este ceea ce contează.

Expoziţie la Transilvania Art Gallery
Timp de o lună, din octombrie şi până la sfârşitul lui noiembrie, Galeria de Artă Transilvania din Braşov prezintă pe simezele ei o expoziţie de excepţie a artistului piteştean Sorin Dumitrescu. Expoziţia include opt lucrări – ulei pe pânză, portrete, realizate într-un simţ al culorii ieşit din comun, o sensibilitate exacerbată care îl distinge printre ceilalţi artişti, care dă un aer inconfundabil picturii sale.
“Pictor din generaţia de mijloc (născut în 1961), Sorin Dumitrescu Mihăeşti este un exemplu reprezentativ pentru evoluţia artei româneşti din ultimul sfert de veac. Chiar dacă în arta sa există o tentaţie spre un anume decorativism, soluţia cromatică, cu bogăţia ei de griuri de culoare, cu juxtapuneri îndrăzneţe şi contraste insolite, uneori foarte vii, alteori în surdină, este cea care domină”. Acestea sunt aprecierile colegilor de breaslă la adresa pictorului piteştean. Cu excepţia acestui eveniment, Sorin Dumitrescu Mihăieşti a avut, însă, în ultimii ani, mult mai multe expoziţii în afară decât în ţară, primind invitaţii din partea unor galerii celebre şi participând la mai multe expoziţii de prestigiu care i-au îmbogăţit portofoliul de activităţi. Astfel, după anii ‘90, când Parisul şi Augsburgul german au fost gazdele operelor sale, a urmat expoziţia de grup de la Salzburg, galeria Bashimi Art House, din 2009, apoi, în 2010, expoziţia personală de la Galeria Steiner de la Viena. Au mai fost Danemarca, Londra şi Hamburg şi cataloagele de profil care i-au dedicat spaţii largi. Cât despre susţinătorii români ai artei sale, lista este extrem de scurtă, cuprinzând practic doar Consiliul Judeţean Argeş. Restul… tăcere, cunoscut fiind ca un artist nu are nici cine ştie ce abilitaţi în fundrising, dar şi faptul că oamenii de afaceri nu sunt din cale-afară de dispuşi să susţină arta. Alina Crângeanu



0 Comentarii