Activitățile de prospecțiuni geologice de tip seismic derulate de firma Prospecțiuni SA (controlată de către omul de afaceri Ovidiu Tender) în Argeș de mai multe săptămâni au ridicat numeroase semne de întrebare privind ținta reală a acestora. Nu puțini au fost aceia care au susținut că de fapt cei de la Prospecțiuni caută gaze de șist în județul nostru. După ce în numărul trecut al Jurnalului de Argeș v-am prezentat opinia celor de la Prospecțiuni vizavi de acest subiect, acum e rândul celor de la Petrom – cei care au comandat prospecțiunile – să își expună punctul de vedere.
„Petrom nu derulează activități de explorare și exploatare a gazelor de șist în Argeș, toate activitatile noastre sunt activități convenționale de explorare și exploatare de țiței și gaze. În perimetrul Vața Alunișu, aflat în vecinătea comunelor Băbana și Poiana Lacului, Petrom derulează atât activități de exploatare de țiței, de peste 30 de ani, cât și activități de explorare, pentru dezvoltarea ulterioară a aceluiași zăcământ de țiței, prin metode convenționale. O parte dintre serviciile de explorare sunt efectuate de către Prospecțiuni”, ne-a declarat Ramona Zanfirescu, șef birou presă în cadrul Petrom.
„Subliniem că perimetrul la care facem referire este un perimetru petrolifer, iar activitățile noastre se desfășoară cu respectarea legislației și normelor specifice în vigoare”, a mai precizat Ramona Zanfirescu.
Oficialii Petrom nu au dorit să facă publică valoarea contractului încheiat cu Prospecțiuni SA, invocând clauza de confidențialitate în acest sens.
Surse apropiate celor două companii ne-au declarat însă că în ceea ce privește costurile pentru prospecțiuni, acestea îi costă pe cei de la Petrom aproximativ 10.000 de euro per kilometru. O sumă similară este plătită în prezent de către compania ADX celor de la Prospecțiuni pentru efectuarea de prospecțiuni în județul Timiș. Raportat la suprafața de 400 km2 din Argeș pe care se fac cel puțin până în primăvară prospecțiuni, rezultă că suma plătită de Petrom companiei lui Tender se ridică la cel puțin 4 milioane de euro. Iar la o asemenea sumă, compensațiile între 200 și 1000 de lei pe care Prospecțiuni le dă argeșenilor sunt „mărunțiș”.
Trebuie spus că în decembrie 2012, Prospecțiuni SA a semnat cu Petrom un contract cadru pe doi ani pentru servicii de prospectare 2D şi 3D în valoare de 79,8 milioane euro, contract în care este inclus și Argeșul.
Denis Grigorescu
Bilanțul dezastrelor provocate de furtună în Argeș
Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate prin avertizarea de Cod Portocaliu,...



0 Comentarii