Web Analytics

Peste 100 de jandarmi vor fi la datorie la evenimentele dedicate Rusaliilor

de | 11.06.2022 08:25 | Actualitate

Peste 100 de jandarmi argeșeni vor fi la datorie, zilnic, în perioada 11-13 iunie pe raza județului Argeș, astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță sărbătoarea de Rusalii.

Efectivele de ordine publică vor acționa zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, precum și pentru verificarea respectării legislației în vigoare pe linia picnicului, în cooperare cu alte instituții cu atribuții în acest domeniu.

Citește și Autoritățile locale argeșene despre măsurile de prevenție pentru minivacanța de Rusalii

A doua zi de Rusalii, la Mânăstirea Slănic din comuna Aninoasa va avea loc o manifestare religioasă cu participarea unui public numeros, fapt pentru care aducem în atenția persoanelor care vor să participe la acest eveniment să respecte măsurile de ordine publică, să adopte un comportament civilizat şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau să apeleze numărul unic de urgență 112 dacă sunt implicați sau observă persoane care sunt implicate în fapte antisociale.

Totodată, pentru cetăţenii care își vor petrece timpul liber în natură, jandarmii reamintesc câteva obligaţii legale referitoare la activităţile de picnic:

Citește și Plantăm fapte bune în România – 445.000 de puieți plantați în sezonul de primăvară

– să desfăşoare activităţi de picnic numai în zonele special amenajate şi/sau a zonelor indicate pentru acest tip de activităţi;

– să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;

– să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;

– să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;

– să nu hrănească animalele sălbatice și să evite contactul cu acestea.

De asemenea, pe traseele montane vor fi prezenți jandarmii montani care se vor asigura că iubitorii de munte se vor bucura de natură în siguranță.

“Pentru acest lucru recomandăm persoanelor să nu se aventureze pe trasee fără echipament adecvat, să se informeze asupra gradului de dificultate al traseului și să nu consume băuturi alcoolice. Totodată, aceștia nu trebuie să recurgă la deteriorarea amenajărilor turistice, marcajelor sau indicatoarelor de orientare.”, transmite Jandarmeria Arges. 

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *