Web Analytics

articol scris miercuri, 15 aprilie 2026

Peste 100 de elevi din Argeș, față în față cu modele ale sportului

Sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Budeasa a găzduit, miercuri, 15 aprilie, un eveniment important: peste 100 de elevi s-au întânit cu zeci de reprezentanți ai sportului argeșean, campioni, antrenori și lideri ai cluburilor sportive.

Potrivit unui comunicat al C.J. Argeș, a fost vorba despre acțiunea „Azi sunt profu’ tău de sport!”, parte a Caravanei Educației în județul Argeș, ediția a II-a, prin care copiii s-au întâlnit cu modele autentice din domeniu și au primit un mesaj puternic despre importanța sportului în dezvoltarea unei generații sănătoase.

Gazda, Mihai Rachieru, primarul comunei Budeasa, alături de Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean, i-au avut ca invitați pe: dr. Marius Geantă – președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, Valentin Coroja – director CSM Pitești, conf. univ. dr. Emilian Răboiu – antrenor emerit și președinte al Colegiului Central al Antrenorilor din FRJ, Viorel Nicolae Ciobanu – antrenor de înot CSM Pitești, Theo Proca – sportiv înot CSM Pitești, Viorel Dobrin – președinte CS Armbenders și sportivii săi, Marius Cocean – sportiv, antrenor și președinte Aleph Kickboxing Club și sportivii săi, Roxana Andreea Oprea – antrenor judo și sportivii săi, Adrian Chiriță – sportiv box CSM Pitești, Ioniță Mărășescu – antrenor principal de box CSM Pitești și sportivii săi, Viorel Gherghina – antrenor de box CSM Pitești.

Demonstrații sportive aplaudate

Box, judo, kickboxing și skandenberg au fost disciplinele prezentate prin momente interactive, care au adus energia competiției în mijlocul copiilor.

Elevii au primit și revista „Născut pentru Sport Argeș” (nr. 2), cu autografele invitaților, o amintire valoroasă și o sursă de inspirație.

Joi, 16 aprilie, Caravana ajunge la Lerești, la ora 10:00, unde vor avea loc demonstrații de karate, kickboxing, judo, box, skandenberg și fotbal.

Mesajul transmis de campioni: „Lăsați copiii să facă sport!”

Această ediție a acțiunii "Azi sunt profu' tău de sport!" din județul Argeș face parte din Caravana Educației în județul Argeș ediția a II-a, proiect inițiat de Asociația Junior SPORT, pentru care Consiliul Județean Argeș este partener principal, Ministerul Educației este partener oficial național, iar Inspectoratul Școlar Județean Argeș este partener oficial local - mai arată sursa citată. 

Cele două evenimente de la Budeasa și Lerești au fost organizate și cu suportul Centrului pentru Inovație în Medicină.

Citește și: SuperLiga. FC Argeș – CFR Cluj, vineri, 17 aprilie, de la ora 20.30, în etapa a cincea din play-off

Sursa foto: C.J. Argeș

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fraudă uriașă cu fonduri europene în România: 237 de proiecte suspecte și un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. Trei persoane, trimise în judecată

O anchetă de amploare a Parchetului European (EPPO) a scos la iveală o presupusă schemă de fraudare a fondurilor europene […] Citește!

Criza de la Cernavodă ar putea lua sfârșit. Debitul Dunării începe să crească, iar autoritățile pregătesc repornirea unui reactor

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea relua parțial producția de energie electrică în jurul datei de 15 noiembrie, după […] Citește!

Drum expres între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu–Pitești: Proiectul a trecut de prima etapă, dar finanțarea rămâne o problemă

Planurile pentru construirea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu–Pitești, în zona Tigveni, încep să […] Citește!

Transfăgărășanul se închide din cauza ninsorii și a ceții. Ce sector va fi afectat

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, de la ora 18:00, pe sectorul cuprins între […] Citește!

Scandal în Poliția Timișoara: Agent trimis în judecată după ce ar fi dezvăluit unui infractor unde se află un seif cu bani într-o locuință

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi folosit informații confidențiale obținute […] Citește!

Cercetări după un accident pe DN 65, în Lunca Corbului. Un șofer de 26 de ani s-a răsturnat cu mașina

Un tânăr de 26 de ani, din Pitești, a fost rănit într-un accident rutier produs pe DN 65, în comuna […] Citește!

aeroport cluj destinatii

Schimbări majore pe Aeroportul Cluj: Control automat al pașapoartelor și un sistem care permite aterizări pe ceață densă

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a făcut un pas important în modernizarea infrastructurii, prin implementarea a două sisteme destinate […] Citește!

Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au suferit arsuri

O explozie neurmată de incendiu s-a produs marți seară, la o locuință din satul Cochinești, comuna Stolnici, județul Argeș. La […] Citește!

Cutremur în SuperLiga: CFR Cluj, UTA și Petrolul, în pericol să fie depunctate din cauza datoriilor!

Trei cluburi importante din SuperLiga riscă să fie sancționate cu depunctări în perioada următoare! CFR Cluj, UTA Arad și Petrolul […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. Etapa […] Citește!

„Tezaurul din lada de familie”, o nouă expoziție la Muzeul Golești

„Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești invită publicul la vernisajul expoziției „Tezaurul din lada de familie”, semnată de Maria Mirela Mitroiu, […] Citește!

Exercițiu ISU Argeș, cu forțe și mijloace, după două scenarii de intervenție

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș organizează un exercițiu județean cu forțe și mijloace în […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete