Web Analytics

Perdele forestiere pentru protecția autostrăzii și a drumurilor naționale ale Argeșului

de | 7.04.2022 13:22 | Actualitate, Politica si Administratie

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a plantat, în campania de împăduriri din această primăvară, 90 de hectare de perdele forestiere în proximitatea Autostrăzii A2, la Ocolul Silvic Lehliu din cadrul Direcției Silvice Călărași. Lungimea acestor perdele forestiere este de 30 de kilometri, iar la lucrările de împădurire a acestora s-au utilizat circa 450.000 de puieți forestieri.
Între 2014 și 2021, Romsilva a plantat alte 142,89 hectare de perdele forestiere pentru protecția Autostrăzii A2, în județele Ialomița, Călărași și Constanța.

Citește și: Asociațiile de proprietari mai au câteva zile să se înscrie la concursul ,,Cea mai frumoasă și cea mai curată asociație de proprietari din Municipiul Pitești”

Programul actual de înființare a perdelelor forestiere prevede 34 de obiective de investiții, cu o suprafață totală de 650,14 hectare, pentru protecția autostrăzilor și drumurilor naționale din județele Arad, Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Vrancea.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat. Din totalul pădurilor aflate în proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

Citește și: Corina Postelnicescu: „În momentul în care s-a câştigat procesul, la baza lui a stat şi o expertiză medicală”

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *