Pentru doar 11 sutimi, Spitalul TBC Câmpulung nu a primit certificat de acreditare de nivel înalt

de | 7.08.2013 19:05 | Actualitate

După îndelungi discuţii, luni de emoţii şi mormane de acte, Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) Câmpulung este, începând din acest an, singura unitate medicală de acest fel din Argeş care a primit o nouă acreditare pe următorii cinci ani. Chiar dacă a primit certificat de acreditare doar pentru nivel mediu, spitalul TBC va putea încheia contracte cu CAS Argeş, acreditarea contând foarte mult la noile contracte. „Spitalul nostru deserveşte circa 124.000 de locuitori, atât din mediul urban, cât şi din cel rural, având peste 3000 de pacienţi pe an. Am solicitat Certificatul de Acreditare încă de anul trecut. Am obţinut punctajul de 74,89 la sută, lucru ce ne-a încadrat la nivel de încredere mediu, pierzând obţinerea nivelului înalt doar pentru 11 sutimi, deoarece avem nevoie de 75 de procente pentru a ne încadra la cea mai înaltă treaptă”, ne-a declarat medicul Anca Dumitrescu (foto).   Ioana Ştefan

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii