# Ilie Bărbulescu e noul antrenor al SCM Piteşti. Pendiuc și Consiliul Local au trecut la fapte şi au înfiinţat o nouă echipă a oraşului. Se numeşte Sport Club Municipal Piteşti şi va evolua, începând din acest sezon, în Liga a IV-a. Iar dacă ne gândim la bugetul alocat, de aproape 5 miliarde de lei, putem trage concluzia că intenţiile sunt mai mult decât serioase. Mai mult decât atât, de această echipă se ocupă foste glorii alb-violete, cum ar fi Ilie Bărbulescu, Vasile Popa şi Nelu Ceauşu. În concluzie, SCM Pitești e o alternativă la „FC Argeş PIC”, echipă controlată în totalitate de controversatul om de afaceri Cornel Penescu.
„Vom juca pe terenul II de la FC Argeş ”
„De această echipă se va ocupa Vasile Popa, eu şi cu Nelu Ceauşu. Vasile Popa este director de organizare, iar eu cu Ceauşu suntem antrenori, ne-a declarat Ilie Bărbulescu, fosta mare glorie a fotbalului românesc. Am organizat chiar duminica trecută o selecţie de jucători din campionatul nostru judeţean şi am oprit mai mulţi fotbalişti care pot să facă faţă la acest nivel şi cu care putem ataca promovarea. În prezent, avem în lot 20 de jucători, iar bugetul stabilit de către Primăria Piteşti pentru Sport Club Municipal Piteşti este de circa 5 miliarde de lei. Vom juca în liga a IV-a pe terenul II al FC Argeşului, iar antrenamentele le vom efectua tot aici. Nu ne vom intersecta activitatea cu cea a FC Argeş pentru că ei joacă la o anumită oră, iar noi la o cu totul alta. Avem vestiare separate, suntem cu totul separaţi, FC Argeş e FC Argeş, iar SCM Piteşti e SCM Piteşti. Noi nu vrem să deranjăm cu nimic bunul mers al FC Argeş… Noi vrem să formăm o echipă puternică pentru că acesta este obiectivul nostru. Ne dorim ca în patru ani să ajungem în Liga a II-a. Iar dacă lucrurile decurg normal obiectivul pe termen lung este promovarea în Liga I. Chiar dacă este puţin prematur să vorbim despre acest obiectiv, acesta este adevărul, aceasta este realitatea. Sport Club Municipal Piteşti vrea în Liga I, aceasta fiind, de altfel, şi ţinta noastră. SCM Piteşti va fi echipa oraşului și pe această cale vreau să mulţumesc consilierilor locali, dar mai ales primarului Tudor Pendiuc care, în sfârşit, au realizat un lucru extraordinar. Această hotărâre trebuia luată de mai mult timp, pentru că vedeţi şi dvs ce se întâmplă cu FC Argeş. Mulţi fotbalişti ne-au căutat la telefon şi ne-au transmis că vor să vină să joace la această echipă. Mai mult decât atât, şefii galeriei lui FC Argeş ne-au sunat şi ne-au spus că vor veni la meciurile noastre pentru a ne încuraja, ceea ce cred eu că este un lucru extraordinar”, a concluzionat antrenorul de la noua echipă a oraşului Piteşti. Marius Ionel
0 Comentarii