Web Analytics
scris joi, 01.05.2014

„Pe viitor, orice certificat de urbanism ar trebui trecut şi pe la Apele Române”

# A declarat Adrian Moisescu în comisia numită de prefect pentru evaluarea efectelor inundaţiilor. Inginerul Adrian Moisescu, şef Sistem Hidrotehnic Mărăcineni, a făcut parte din comisia de evaluare realizată de prefectul Mihai Oprescu privind pagubelor provocate de inundaţii în localitățile care țin de Sistemul Hidrotehnic Mărăcineni. Măsurile luate de aceste comisii au fost de stopare a eroziunii prin diguiri sau refaceri de maluri. Prezent la aceste acțiuni, ca reprezentant al Apelor Române, Adrian Moisescu a precizat că situația oamenilor este una gravă în comuna Budeasa, cu zonele Budeasa Mică, Budeasa Mare, în Valea Mare sau în satul Păuleasca din comuna Micești, din cauza faptului că accesul spre locuințele oamenilor se face prin albia râurilor. „Am rămas surprins să văd case în care ai acces la ele doar prin albia râului sau case care sunt construite direct în albia râului. Cum accesul se face prin albie, oamenii au rupt digurile astfel încât să ajungă la locuințele lor, iar acum apa a ieșit prin digurile rupte. Nu s-au rupt digurile că a vrut cineva, ci pur și simplu omul acela nu avea cum să ajungă la casă. Așa au ajuns să fie inundați. E strigător la cer! Sunt construcții și case în zone inundabile care nu au niciun fel de aviz de la Apele Române. Din punctul meu de vedere, pe viitor, orice certificat de urbanism ar trebui trecut și pe la Apele Române, mai ales că noi putem să le spunem dacă este o zonă bună sau nu, în care se poate construi o locuință. Dar, în principiu, primarii le dau certificate de urbanism și autorizații de construcție oamenilor fără să ceară și aviz de la Ape și în aceste condiții se ajunge din nou la inundații. Pentru toate calamitățile care se întâmplă acum, la Sistemul Hidrotehnic Mărăcineni, Apele Române nu au niciun fel de responsabilitate pentru ieșirea apelor din matcă”.
Alex Vlaicu

„Pe viitor, orice certificat de urbanism ar trebui trecut şi pe la Apele Române”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...