Web Analytics

Păunicăi Rozas i s-a respins încă o dată solicitarea de a primi 136 de hectare la Berevoeşti

de | 9.02.2017 14:09 | Dezvăluiri

20 Proca# S-a pierdut şi apelul, jale mare în familia de primari Proca! # Procesele privind restituirile de terenuri în comuna Berevoeşti continuă, în timp se ajunge şi la epuizarea căilor de atac. Într-unul dintre cazuri s-a dat recent o hotărâre definitivă

Început la finele anului 2014, procesul a trecut rapid prin două instanţe, în ambele etape soluţia fiind defavorabilă Păunicăi Rozas, cea care a solicitat comisiilor de fond funciar restituirea a două suprafeţe de teren situate pe raza comunei Berevoeşti, constând în 130 ha teren forestier în punctul Goleasca şi 6 ha teren păşune în zona Bratia. Cererile pentru obţinerea acelor suprafeţe au fost depuse la Primăria Berevoeşti încă din anul 2005, dar nu au fost soluţionate de către Comisia Locală de Fond Funciar, acesta fiind motivul declanşării litigiului. În cauză au figurat în calitate de pârâţi comisiile de fond funciar de la Berevoeşti şi cea judeţeană, iar statul român a avut calitatea de intervenient, prin intermediul Regiei Naţionale a Pădurilor şi a Ministerului Finanţelor Publice.
În primă instanţă, la Judecătoria Câmpulung, acţiunea formulată de reclamanta Păunica Rozas a fost respinsă astfel cum a fost completată şi precizată. În toamna anului trecut s-a ajuns în faza apelului, iar în urmă cu câteva zile a apărut şi hotărârea Tribunalului Argeş: „instanţa respinge apelul ca nefondat”. Mai mult, instanţa superioară a modificat sentinţa Judecătoriei Câmpulung, apărând ca motiv al respingerii cererii autoritatea de lucru judecat, acţiunea Păunicăi Rozas vizând acele suprafeţe de teren fiind considerată anterior soluţionată. Ca de obicei, decizia judecătorilor i-a fost transmisă reclamantei la domiciliul fostului primar al comunei Berevoeşti, Gigi Fănel Proca, adică acasă la cel care, dintr-un motiv sau altul, nu a satisfăcut cererea din 2005 a Păunicăi Rozas.

Într-un alt dosar, Rozas a rămas cu 170 de hectare

În legătură cu restituirile de terenuri de la Berevoeşti încă mai sunt dosare pe rol, mai ales că la un moment dat a intervenit chiar Prefectura Argeş pentru a solicita anularea unora dintre actele de atribuire a imobilelor. Într-una dintre cauze în care au fost implicate Instituţia Prefectului şi Păunica Rozas, Judecătoria Piteşti a respins acţiunea reprezentantului Guvernului, menţinând valabilitatea actelor prin care s-a realizat împroprietărirea cu 170,3 hectare de teren. Deşi hotărârea primei instanţe a fost dată la mijlocul lui decembrie 2016, nici până acum Prefectura nu a făcut recurs, fiind posibil ca termenul de promovare a căii de atac să fi trecut.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii