Web Analytics

Patru candidaţi la funcţia de rector a Universităţii Piteşti

de | 10.02.2016 20:16 | Actualitate

Nicolae Brânzea, Dumitru Chirleșan, Laurențiu Deaconu și…nimic surprinzător, liderul sindical, Mircea Bărbuceanu, s-au înscris în lupta pentru funcția de rector a Universității Pitești. Candidaturile sunt publice începând cu miercuri, 10 februarie, ora 12, prin afişarea listei la sediul Biroului Central şi pe site-ul Universităţii, moment în care se declanșează și campania electorală. Candidaţii la funcţia de rector beneficiază de o campanie electorală cu susţinere logistică şi financiară, din surse atrase la Universitatea din Piteşti (sponsorizări, donaţii etc.), în valoare de până la 2.000 lei pentru cheltuieli eligibile. Votul este programat la 22 februarie; dacă este cazul, la 23 februarie se repetă alegerile. După perioada de contestaţii, validarea de către Senat a rezultatului alegerii rectorului se va face la 26 februarie. Metodologia ia în calcul şi repetarea turului al doilea, la 1 martie, respectiv validarea, la 4 martie. După încheierea scrutinului, datele se transmit la Ministerul Educaţiei la 7 martie, confirmarea rectorului având loc la 15 mai. În perioada campaniei electorale (care se declanşează la 10 februarie, ora 12, şi se încheie la 20 februarie, ora 14), Biroul Electoral va organiza, în amfiteatrul CC1 al Universităţii, două întâlniri ale tuturor candidaţilor la funcţia de rector cu întreaga comunitate academică. Exercitarea votului se va face într-o singură secţie de votare, amenajată în sala de şedinţe a Senatului (Sala 12) din clădirea Rectorat, în intervalul orar 8-18, la 22 februarie. În cazul în care se constată balotaj pentru cel de-al doilea loc care urmează să intre în turul al doilea, se decide repetarea primului tur de scrutin (la 23 februarie). Va fi declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, dar nu mai puţin de jumătate plus unu voturi din numărul total exprimat. În caz contrar se organizează un al doilea tur de scrutin la care participă numai candidaţii plasaţi pe primele două locuri (29 februarie). În caz de balotaj în turul al doilea, alegerile vor fi reluate la 1 martie, în aceleaşi condiţii. După desemnarea prin vot a rectorului, rezultatul se transmite Ministerului Educaţiei, în vederea numirii rectorului în condiţiile legii. Noul rector îşi numeşte, cu consultarea Senatului, prorectorii şi organizează concursul public de selectare a decanilor şi de numire a prodecanilor, după o metodologie elaborată de Senatul universitar nou ales.
Alina Crângeanu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii