Cu greu îmi găsesc teme pentru a spune ceva de interes general în contextul sociopolitic, dincolo de limitele decenței și onorabilității în conducerea unei țări, de care avem parte în ultimii ani. În pastila trecută am căutat să mă abat prezentându-vă un episod al vieții mele, cu care m-am confruntat la 18 ani. Voi continua, până se vor mai așeza lucrurile în societatea românească, să apelez la unele aspecte personale, nu pentru a vă prezenta ca atare viața mea, nu interesează pe nimeni; mă voi referi la cele ce prezintă, consider, particularități legate de viața publică, mai ales din trecut, necunoscute, dar care au marcat destinele, într-un fel sau altul, al multora dintre noi.
Era prin mai 1995. Trecuseră câțiva ani de la răsturnarea din 1989, după care, cei reținuți, din conducerea de partid și de stat, fuseseră eliberați. Am primit un telefon de la Ion Dincă (fost deputat și prim secretar al Argeșului), că urmează să facă o vizită în Argeș, pe la Oiești; dacă sunt de acord să treacă și pe la mine. I-am așteptat la barajul de la Bascov; au apărut două Break-uri, unul la volan cu Ion (Nelu) Ceaușescu, în care se aflau Ion Dincă și soția lui Ceaușescu, Maria (Lola). În celălalt, un Break cu șofer-renumitul fost director al Direcției Agricole județene Argeș, dr. ing. Emil Teodorescu, un coleg mai special, denumit și Fakirul! I-am condus la Budeasa, unde de câțiva ani îmi începusem o gospodărie, cumpărând o casă și un teren în jur, conform legislației comuniste. Am improvizat un prânz pe o masă de brad, cu două bănci alăturate. S-a discutat de ale vieții. A venit vorba și despre trecut, despre necazurile traiului, totul conducând la principala vină a Ei – a Elenei Ceaușescu.
Fakirul, băiat de veselie și antrenând discuțiile, a afirmat la un moment dat și adresându-i-se lui Ion Dincă: „De ce nu ați lichidat-o (împușcat-o)?” La care acesta a afirmat: „Nu era posibil, mai ales că aportul meu, cât am putut, era să facem politica de cadre superioare, cu Ea și cu Bobu”. Am profitat de ocazie și l-am întrebat pe Ion Dincă cum a fost posibil să ajung deputat în Marea Adunare Națională, cu tatăl meu la Canal? La care Ion Ceaușescu: „Cum, Ilarie, tatăl tău a făcut Canal?”. „Credeam că aveți toate informațiile despre mine”. La care, Ion Dincă a dat unele detalii: „La deputăție, în Parlament, aveam unele criterii, trebuiau să fie în anumite proporții, din toate domeniile, dumneata, din categoria cercetătorilor, ai corespuns, mai ales că proveneai de la Academia Mărului, de la Voinești”.
Discuțiile au continuat, colegul Teodorescu, destul de animat de ambianță, a deshis un tir de alegații, cu amabilitate, către Dincă: „Știți că vi se zicea Ion Teleagă? Se producea mare spaimă când se afla că mergeți în unele ferme?!” Motivând, Ion Dincă: „Știu, dar era și mare indolență în activitatea multora”. În cei cinci ani (1981-1985) cât a durat sesiunea legislativă, cei 8 deputați de Argeș am ocupat aceleași locuri în Palatul Episcopal din Dealul Patriarhiei. Nu mai îmi amintesc componența, în afara directorului general de la Dacia, din epocă. Eu ocupam locul penultim, al șaptelea, în dreapta era directorul unui SMA, ing. Dumitrică. Îl rețin datorită unei întâmplări de tot hazul: la o ședință în plen în prezența „familiei” în balconul alăturat, probabil obosit, l-a prins somnul pe domnul Dumitrică, cu sforăieli adânci, care, în liniștea desăvârșită, au declanșat o adevărată stare de alarmă: „I-a venit rău tovarășului!” A strigat chiar N. Ceaușescu. Au apărut medicii care l-au evacuat. În rest, lucrările, totul sub control. Mi s-a dat cuvântul o singură dată, în plen, la o lege privind protecția plantelor. Orice cuvântare era mai întâi verificată de jurnaliștii activiști, trebuind să înceapă cu osanalele de rigoare față de familia domnitoare. O experiență de viață trăită! Din nefericire, și zilele acestea experimentăm? Oare ce ne va fi scris?
Dr. ing. Ilarie Isac
N.B. Pe Ion Dincă l-am cunoscut începând din 1975, când, ca secretar al CC al PCR, a venit să ne sprijine, la Stațiunea Voinești, în urma inundațiilor produse de râul Dâmbovița.
Citește și Pastila de frumos. Incertitudine generalizată în societatea românească
Citește și Pastila de frumos. O „Charta Pro Memoria”
0 Comentarii