Preacuviosul Părinte Arhimandrit Gavriil Stoica a trecut hotarul lumii acesteia, născându-se în viaţa cea veşnică şi cerească în noaptea de 25 spre 26 august 2008. Fiind argeşean de origine, din comuna Aninoasa, la 25 iunie 1953, la vârsta de 17 ani, acesta a intrat ca frate şi vieţuitor în mănăstirea Slănic, apoi a fost slujitor al mănăstirii domneşti-voievodale din Curtea de Argeş. Când se afla încă aici, a fost arestat în noaptea de 25 august 1964 de către autorităţile comuniste sub acuzaţia de distribuire de cărţi de învăţătură creştină, în special ale marelui slujitor şi misionar, un alt argeşean, anume Părintele Nicodim Mândiţă. Părintele Arhimandrit Gavriil Stoica a devenit duhovnicul mănăstirii de maici Zamfira din judeţul Prahova, la 1 august 1978. Aşadar, a împlinit aici treizeci de ani de slujire mărturisitoare şi duhovnicie, unde, a rămas până la sfârşitul vieţii.
A fost apropiat al Părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc
Părintele Gavriil Stoica a fost ucenic şi apropiat al vestitului duhovnic- Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol. Tot familia sfinţiei sale a odrăslit un alt slujitor vrednic al altarului bisericii noastre – adică fratele său – în persoana Părintelui Ierodiacon Iustinian Stoica – economul Schitului Românesc Prodromul din Sfântul Munte Athos. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că Părintele Gavriil a fost un apropiat şi de Părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu, stareţul Mănăstirii Crasna din Prahova, tot un argeşean de origine. Părintele Arhimandrit Gavriil Stoica s-a conturat şi s-a identificat în mintea şi în inima enoriaşilor, prin câteva trăsături şi calităţi distincte şi anume în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui după aceea cultură teologic-duhovnicească şi nu numai, cu care a fost înzestrat datorită muncii şi tenacităţii prea cuviosiei sale, luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă, pe urmă spiritul de disciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare academică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări şi cu diferite ocazii. Comportamentul părintelui, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis, spiritual şi, de ce nu, şi cu acut simţ al umorului, sănătos şi autentic, a dus în persoana sa la o etică a bunului simţ, pe care a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieţi.
Părintele Gavriil Stoica a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice! Totodată, sfinţia sa a fost unul dintre cei mai luminoşi şi mai învăţaţi călugări ai noştri, duhovnic aspru cu păcatul dar mereu blând cu păcătosul, plin de harul păcii şi al bucuriei.
A fost apreciat în mod deosebit de către Patriarhul Teoctist
Chipul preoţesc de neschimbat îl constrânge pe preot să se armonizeze cu multă luare aminte şi atenţie cu relaţiile din obştea lui şi să îşi facă aceste relaţii cu multă prevedere. Despre acest preot se poate spune, în chip foarte potrivit, cuvântul profetului Osea: „Şi alţii au mâncat puterea lui, iar el nu a ştiut”. Prin urmare prietenia şi filiaţia duhovnicească se constituie a fi un criteriu indispensabil în vederea realizării şi desăvârşirii unei relaţii duhovniceşti, bazată pe încredere, deschidere şi dragoste reciprocă, ziditoare şi mult folositoare! În acest fel stând lucrurile, apreciat fiind în mod deosebit de către Patriarhul Teoctist, Părintele Gavriil Stoica a fost toată viaţa drept ca bradul (şi la propriu şi la figurat), cu o voce baritonală, tunătoare, intrasingent dar totuşi cald şi cât se poate de uman în toate deciziile pe care le lua, mai cu seamă în problemele bisericeşti, spirituale şi duhovniceşti. Era cu o vitalitate remarcabilă pentru vârsta pe care oricum nu şi-o trăda, cu un simţ al umorului măsurat. Fie din paginile revistelor „Lumea Monahilor” şi „Lumea Credinţei” ori a altor reviste bisericeşti, fie direct din înălţimea amvonului, prezenţa cuvântătoare a venerabilului părinte era cuceritoare şi mult folositoare. Prin sinceritate, prin cultura sa duhovnicească, prin trăire dar mai ales printr-o neclintită voinţă în Mântuitorul Iisus Hristos, căci a voi şi a face în Domnul Iisus Hristos au fost două daruri, îndelung lucrate şi cultivate de către Părintele Gavriil Stoica. Într-o altă ordine de idei, părintele a primit cu multă dragoste pe foarte mulţi tineri la sfat, încurajându-i şi ajutându-i pe mulţi dintre studenţii teologi să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe în anii grei ai dictaturii comuniste. A fost în acelaşi timp un bun păstrător al tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şi erudit. Un preot distins al cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporului român. Preacuviosul Părinte Arhimandrit Gavriil Stoica a fost un om al bucuriei, al seriozităţii şi discreţiei, un om care şi-a propus să înmulţească seriozitatea şi conştiinciozitatea. Darul deosebit al părintelui Gavriil de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, precum şi a dogmelor şi a sfintelor canoane, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.
Arestat de Securitate pentru că nu a vrut să devină colaborator
În ziua de 25 august 1964, securiştii l-au arestat pe părintele Gavriil. După câteva zile petrecute la centrul Securităţii din Curtea de Argeş, părintele a fost dus în Bucureşti, unde vreme de aproape opt luni a fost anchetat încontinuu. Ameninţându-l cu o pedeapsă de până la 14 ani de închisoare, comuniştii s-au străduit cât au putut spre a-l face colaborator al lor. Cuvâtul părintelui a fost statornic, până în sfârşit el mărturisind acelaşi lucru: „Nu, domnule, nu pot să colaborez. Iuda, din mine nu puteţi să faceţi. Nu pot să vând pe fraţii mei. Ori Hristos, ori nimic. Ori îmi duc viaţa pe care i-am făgăduit-o lui Dumnezeu, de călugăr, ori mai bine nu mă năşteam. Faceţi ce vreţi. Dacă am făcut aşa de rău, puneţi cătuşele. Condamnaţi-mă şi pace vouă!” Părintele Gavriil a fost arestat de Securitate, numai şi numai pentru că nu a vrut să devină colaborator.
M.I.
0 Comentarii