Web Analytics

articol scris miercuri, 10 decembrie 2025

Paraclisul de la Centrul Universitar Piteşti, vizionat cu ochelari VR

Universitatea Politehnica Bucureşti – Centrul Universitar Piteşti (UPB-CUP) - dezvoltă şi testează aplicaţii VR pentru formarea universitară şi pentru intervenţii psihologice inovatoare. Coordonarea proiectului este realizată de Universitatea din Paderborn, Germania, iar Centrul Universitar Piteşti se află între partenerii activi în cercetare şi implementare.

Alături de echipa de coordonare au fost cooptate două cadre didactice cu formare psihologică. Astfel, Ioana Dumitru (lector univ. dr. psiholog) şi Rafael Vintilă (profesor psiholog/psihoterapeut) testează aplicarea VR-ului în laborator, sala de curs și în cabinetul de psihoterapie, ca platformă majoră de învăţare şi de suport psihologic. În același context, anumite spații, precum biblioteca sau paraclisul universitar vor putea fi vizionate virtual.
În psihoterapie, VR este utilizată în expunerea gradată pentru anxietăţi şi fobii, în reabilitarea emoţională şi cognitivă post-traumatică, în antrenarea abilităţilor sociale şi chiar în tehnici mindfulness. Pentru a se ajunge la rezultatele așteptate, purtătorul ochelarilor VR beneficiază de un spaţiu sigur, unde poate lucra cu propriile limite, la un nivel adaptat ritmului său intern.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Exclusiv. Mama lui Ionuţ Moşteanu, singura declaraţie despre demisia fiului: „Totul e cusut cu aţă roşie, după părerea mea”

Citește și Doctorul Goleşteanu de la Spitalul Judeţean Argeş, invitat în Germania la un curs special de implant cerebral

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cască în ureche și cameră ascunsă în haine! Cum a încercat un piteștean să fraudeze examenul auto

Incident la Serviciul Permise din Argeș, unde un candidat în vârstă de 29 de ani, din Pitești, a fost prins […] Citește!

Vești importante pentru sistemul energetic al României: Grupul 5 de la Turceni a fost repornit după noua avarie

Grupul energetic nr. 5 de la Termocentrala Turceni, singurul rămas în funcțiune în cadrul acestei unități de producție a energiei […] Citește!

SRI își consolidează parteneriatul cu Statele Unite. Noua înțelegere vizează securitatea aviației civile

România și Statele Unite își extind colaborarea în domeniul securității aeriene, după semnarea unui memorandum care permite schimbul de informații […] Citește!

Timiș: O familie cu doi copii mici a dispărut în pădure după o plimbare cu ATV-ul. Mobilizare de urgență într-o zonă cu urși și râpe

Operațiune de căutare în județul Timiș, după ce o familie formată din doi adulți și doi copii de aproximativ trei […] Citește!

Iranul, lovit din nou de forțele americane. Explozii puternice în Strâmtoarea Ormuz, chiar înaintea alegerilor din SUA

Tensiunile din Orientul Mijlociu au crescut din nou după ce Statele Unite au lansat atacuri asupra unor obiective iraniene din […] Citește!

Alertă nucleară falsă în plin război! Hackerii au compromis aplicații de urgență din Ucraina și Rusia

Locuitorii din Ucraina și Rusia au primit pe telefoanele mobile avertismente alarmante despre presupuse atacuri nucleare, scurgeri radioactive și amenințări […] Citește!

Florin Răducioiu revine la Dinamo! Ce funcție va ocupa

Florin Răducioiu se întoarce la Dinamo, unde va ocupa funcția de Coordonator pentru Dezvoltarea Academiei și Parteneriate Internaționale, a anunțat […] Citește!

Furt de carburant și lucrări supraevaluate. Trei percheziții într-un dosar de corupție

Polițiștii au efectuat luni trei percheziții în județul Botoșani, la sediile unei instituții publice și al unei unități de învățământ, […] Citește!

Vremea severă a perturbat traficul feroviar. Șapte trenuri, afectate de avarii la rețeaua electrică

Circulația a șapte trenuri de călători a fost afectată luni seară, după două avarii la rețeaua de alimentare cu energie […] Citește!

bnr

Banca Națională a României: Rezervele internaționale – octombrie 2026

La 31 octombrie 2026, rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 58.553 milioane euro, față […] Citește!

Peste 1,3 tone de petarde și artificii, descoperite de polițiști în Ilfov. Percheziții în cadrul Operațiunii JUPITER

O cantitate impresionantă de articole pirotehnice a fost descoperită de polițiști în urma unor percheziții desfășurate luni, 2 noiembrie 2026, […] Citește!

Studiu: Românii pregătesc cheltuieli mai mari de Black Friday 2026. Câți bani vor să scoată din buzunar și ce produse sunt cele mai căutate

Românii sunt pregătiți să aloce mai mulți bani pentru cumpărăturile de Black Friday din acest an, iar interesul pentru produsele […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete