Organizaţiile PNL şi PDL din Piteşti, Mioveni şi Curtea de Argeş, precum şi cele din comunele aflate pe acest traseu vor organiza strângeri de semnături pentru susţinerea autostrăzii Piteşti – Sibiu, a anunţat astăzi copreşedintele ACL Argeş, deputatul Cătălin Teodorescu. Cu câteva luni în urmă, PDL a mai avut o astfel de campanie de strângeri de semnături, doar că acum, Teodorescu afirmă că „se va juca la alt nivel”, în sensul că semnăturile, care vor fi strânse atât în Argeş, cât şi în Vâlcea şi Sibiu, vor fi depuse în comun la Comisia Europeană. „Ne aşteptăm să strângem circa 15.000 de semnături în Argeş şi undeva spre 50.000 în total. Acest tronson de autostradă a fost solicitat tuturor guvernelor începând cu anul 2004 de către Uniunea Europeană, dar, din păcate, toate guvernele au avut alte priorităţi şi au ignorat acest proiect în detrimentul argeşenilor, vâlcenilor şi sibienilor”, a precizat Teodorescu. Tot pe marginea acestui subiect, consilierul judeţean PNL-ist Narcis Sofianu a declarat că va merge personal la primarul Tudor Pendiuc şi la preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, pentru semnături de susţinere şi din partea acestora.
Ionuţ BURCEA




0 Comentarii