Sărbătoare mare, la sfârșit de vară în comuna Bogați. Vinerea trecută, sub îndrumarea atentă a primarului Ion Gârleanu, împreună cu viceprimarul și cu consilierii locali din localitate, s-a dat startul la sărbătoare, centrul comunei Bogați fiind asaltat de o mulțime de persoane. Dacă până acum, Ziua Comunei Bogați era organizată începând cu data de 29 august, de Sfânta Sărbătoare a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, organizatorii au stabilit ca petrecerea să aibă loc vineri 28 august, pentru a lua parte la eveniment cât mai mulți invitați.
Au fost inaugurate un Centru de zi și terenul de sport
La sărbătoare au participat numeroase oficialități ale județului: Florin Tecău, președintele CJ Argeș, Mihail Oprescu, prefectul județului, Gheorghe Alecsei, vicepreședinte PNL Argeș, Adrian Miuțescu, purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, consilierii județeni PNL, Narcis Sofianu și Marius Postelnicescu, senatorul PSD Constantin Tămagă, dar și fostul senator Mircea Andrei. Evenimentul a debutat pentru locuitorii comunei Bogați cu două inaugurări: deschiderea unui Centru de zi pentru copii și a unui teren de sport multifuncțional. De asemenea, edilul Ion Gârleanu a premiat opt cupluri care au împlinit 60 de ani de căsnicie. Pe seară au urcat pe scenă interpreți de renume, sărbătoarea fiind încheiată cu un superb foc de artificii.
„Este cea mai importantă zi a localității noastre, sărbătorirea Zilei comunei Bogați. Cu această ocazie, am inaugurat două obiective utile pentru localitatea noastră. Este vorba despre Centrul de zi pentru copii, care se numește Pheonix. I-am spus așa pentru că pasărea Pheonix nu moare niciodată. Următorul obiectiv este terenul de sport sintetic, cu tribune, unde își desfășoară activitatea copiii de la școala noastră, dar unde au acces și tinerii din localitatea noastră, precum și toți iubitorii de sport. Cu ocazia celei de-a şasea ediții a zilei comunei, am acordat o mică atenție din partea noastră cuplurilor longevive.
Am avut opt cupluri cu 60 de ani de căsnicie pe care i-am premiat cu un buchet de flori pentru doamne și pentru întreaga familie o atenție financiară. Programul artistic a fost susținut de grupul vocal al Primăriei Bogați, echipa de dansuri a Școlii Bogați și de Doina Argeșului din Pitești. Am avut și un program de muzică ușoară cu Cristina Neacșu, cu fata fostului primar Năftănăilă, Sandra N., cu muzică dance, respectiv muzică populară cu Valentin Grigorescu. Am terminat toată petrecerea cu un superb foc de artificii”, a precizat edilul de la Bogați, Ion Gârleanu.
Marius Ionel
0 Comentarii