Web Analytics

articol scris marți, 20 septembrie 2022

OPT ASISTENȚI MEDICALI ARGEȘENI SELECTAȚI PENTRU PROGRAMUL DE LEADERSHIP AL OAMGMAMR

Program leadership

Astăzi, 20 septembrie 2022, s-a încheiat prima etapă a programului ”Leadership în îngrijiri medicale pentru directorii de îngrijiri și asistenți șefi”, dezvoltat în cadrul proiectului cu același nume, implementat de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR).

Încă de la lansare, programul s-a bucurat de prezența și susținerea consilierului prezidențial pe sănătate, Diana Loreta Păun, precum și a președintelui OAMGMAMR, Mircea Timofte. De altfel, președintele Mircea Timofte a subliniat necesitatea implementării unui astfel de program în anumite ramuri cheie: “Am dezvoltat un program de leadership împreună cu prestigioasa facultate de asistenți medicali și moașe din Dublin, Irlanda, pentru 150 de asistenți medicali și moașe care ocupă funcții manageriale. Este necesar să investim în abilități manageriale și de lideri pentru asistenții medicali. Este nevoie și de investiții în creșterea competențelor asistenților medicali. Este nevoie, din ce în ce mai mult, de servicii de recuperare, de reabilitare, de îngrijire a bolnavilor cronici, de educație pentru sănătate în școli, servicii care pot fi acordate de această resursă umană esențială pentru sistemul de sănătate, care sunt asistenții medicali și moașele”.

Cursul a fost gratuit și s-a desfășurat în mediul online. În perioada, 14-20 septembrie a.c., cursanții selectați au participat live pe platforma Zoom.

Citește și: Donație de ghiozdane cu rechizite elevilor din Ștefănești

Unul dintre obiectivele proiectului este acela de a ajuta la dezvoltarea și formarea viitoarelor generații de lideri asistenți medicali și moașe, demonstrând că domeniul îngrijirilor de sănătate poate reprezenta o carieră atractivă și apreciată de pacienți, comunități și angajatori.

Din județul Argeș, au fost selectați pentru participarea la proiect asistenți medicali cu funcții manageriale de la mai multe spitale: Carmen Teodora Zamfir, asistent șef la Penitenciar Spital Mioveni și consilier județean al OAMGMAMR Argeș, Irina Andrea Georgescu, director de îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, Angelica Butnaru, asistent șef în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, Ruxandra Nicoleta Sain, asistent coordonator Compartiment ATI la Spitalul Orășenesc Mioveni, Gabriela Mirela Stoica, asistent șef secția Chirurgie din cadrul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Ion Jianu”, Carmen Gabriela Roman, asistent șef secția Medicală din cadrul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Ion Jianu”, Aida Cheche, asistent șef Spitalul PNF Câmpulung, Constanța Coca Matache,asistent medical Spitalul Orășenesc Mioveni.

Despre importanța implementării unui astfel de program, participanții argeșeni și-au exprimat opiniile subliniind oportunitatea de a transmite mai departe, echipelor din care fac parte, informațiile însușite:

Carmen Teodora Zamfir, asistent șef la Penitenciar Spital Mioveni și consilier județean al OAMGMAMR Argeș: ,,Cursul este de excepție și pune accent pe importanța asistentului medical în sistemul de sănătate precum și pe importanța liderului, lucrul în echipă, comunicarea, perseverența, dorința de schimbare și de îmbunătățire a calității actului medical. De asemenea, s-a pus accent pe cercetarea în nursing, o necesitate pentru profesia noastră, dar și pe învățarea pe tot parcursul carierei, condiție necesară pentru adaptarea la cerințele profesionale și informaționale mereu în schimbare. Am avut ocazia să intercaționăm și cu o viziune nouă, oferită de colegii din Norvegia, în ceea ce privește sistemul de sănătate internațional”.

Irina Andrea Georgescu, director de îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești: ,,,Acest program de leadership oferă perspective noi, informații utile pentru dezvoltare profesională, precum și pentru îmbunătățirea lucrului în echipă”.

Angelica Butnaru, asistent șef în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță: Argeș,,Pentru mine, cursul a fost ca o ,,dezghețare ", așa cum a spus și domnul președinte Mircea Timofte. Pe măsură ce trecea timpul, a devenit din ce în ce mai plăcut, am descoperit multe lucruri noi, am constatat că sunt multe lucruri știute, dar care stăteau blocate într-un colțișor al minții și sunt multe lucruri care trebuie puse în practică. Sper să reușesc să fac parte dintr-o echipă cu ajutorul căreia să pun în aplicare informațiile primite în aceste zile și care să se finalizeze cu o creștere a calității îngrijirilor medicale acordate pacienților”.

Ruxandra Nicoleta Sain, asistent coordonator Compartiment ATI la Spitalul Orășenesc Mioveni: ,,Un curs extrem de bine structurat care m-a ajutat să am o viziune mai clară asupra abordărilor multiple în dezvoltarea calităților personale de ,,ghidare” a echipei fiind centrat pe:

Citește și: Peste 90 de cupluri longevive de piteșteni, sărbătorite la Primăria Pitești!

  • înțelegerea nevoilor individului;
  • deschidere către schimbare;
  • gestionarea conflictelor apărute în interiorul echipelor;
  • modalitatea de abordare a persoanelor mai puțin deschise către dezvoltare profesională și reticențe la schimbare;
  • deschidere la sugestii;
  • asigurarea balanței între calitățile de lider și manager.

De asemenea, mi-a confirmat importanța comunicării ca fiind veriga de bază în dezvoltarea echipei și a îngrijirilor centrate pe pacient. Pe baza elementelor din curs, voi putea aborda pe mai multe planuri dezvoltarea grupului din care fac parte astfel încât să reușim să ,,construim poduri” durabile în îngrijirile din domeniul sănătății, punând accent pe respect, empatie, încredere, calm, imparțialitate, alegerea momentului optim de acțiune și închiderea cercului prin obținerea unui feedback pozitiv din partea celor cu care lucrez”.

Gabriela Mirela Stoica, asistent șef secția Chirurgie din cadrul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Ion Jianu”: ,,Acest curs mi-a oferit sentimentul că trebuie să fiu mereu alături de echipa din care fac parte, să-mi reevaluez constant activitatea, să fiu un exemplu pozitiv pentru colegele mele, să le încurajez și să mă implic în activitate, alături de ele. Comunicarea, empatia sunt esențiale pentru un leadership de calitate!”.

Roman Carmen Gabriela, asistent șef Spitalul Militar de Urgență ,,Dr. Ion Jianu”: ,,Un curs interesant pentru liderii de grup, un curs care îmi dă speranța că se poate mai mult pe viitor, să creștem calitatea îngrijirilor pacienților înțelegând nevoile, problemele, temerile, valorizarea, dar și sprijinind echipa pe care o conducem”.

Cheche Aida Florina, asistent șef Spitalul PNF Câmpulung

,, Acest curs a adus un plus valoare pentru activitatea pe care o desfășuram, cu un flux informațional extrem de important. A reușit să-mi aducă în atenție comunicarea interculturală în echipele de asistenți medicali și modul în care un lider trebuie să construiască profilul unei echipe de succes. Au fost prezentate modele de îmbunătățire a calității activității profesionale foarte elocvente”.

Întotdeauna un încurajator și un real susținător al celor care au dorința și potențialul de a accede către statutul de lider și a performa în această calitate, președintele OAMGMAMR Filiala Argeș, Estera Stămoiu, a transmis un mesaj, atât celor care au participat la curs, cât și celor care aspiră la o astfel de experiență: ,,Faptul că județul nostru a avut o asemenea reprezentare la un program ce deschide o oportunitate uriașă, reprezintă o recunoaștere a profesionalismului asistenților medicali argeșeni. Felicit participanții și, recunosc, mă bucur să văd cum evoluează către excelență cei pe care îi reprezint. Nu doar am susținut, ci am și deschis drumul, de câte ori am avut prilejul, către dezvoltare profesională, către performanță în domeniul de activitate, către dezvoltarea potențialului de lider, acolo unde el există. Cu fiecare echipă care este condusă de un lider performant, asumat și implicat, se îmbunătățește atât calitatea activității profesionale în interiorul acelei echipe, cât și calitatea serviciilor medicale oferite pacienților. Acesta este, de fapt, obiectivul spre care tinde fiecare unitate medicală, fie că este publică sau privată. Îmi doresc ca, pe viitor, OAMGMAMR Filiala Argeș să devină pepinieră de lideri în domeniul asistenței medicale, iar problemele inerente să fie soluționate la nivel de echipă, de secție, în timp ce echipelor de conducere ale unităților să le rămână doar partea de investiții și management. Cred în reușita acestui program, cred în asistenții medicali selectați pentru participare și în potențialul lor de a asimila informațiile necesare pentru dezvoltarea echipelor pe care le reprezintă. Fiecare dintre ei pot fi lideri în profesie”.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arsenal, eliminată rușinos din Cupa Ligii Angliei de o echipă din liga a patra!

Arsenal a suferit o eliminare neașteptată din optimile Cupei Ligii Angliei, după ce a fost învinsă de Fleetwood, formație din […] Citește!

Bogdan Andone, înainte de Corona Braşov – FC Argeş: „Victoria este vitală”

FC Argeș joacă miercuri, 28 octombrie, de la ora 15, pe Stadionul „Carpați” din Brașov, în etapa a doua a […] Citește!

Tudor Costescu, după eșecul de la Timișoara: „Arbitrajul a decis rezultatul”

Luni, 26 octombrie, FC Argeș Basketball a fost învinsă, în deplasare, de SCM Politehnica Timișoara, cu scorul de 100 - […] Citește!

Tencuială prăbușită peste un copil de 6 ani, într-un bloc ANL din Dej. Al cincilea incident în doi ani

Un copil de 6 ani a fost lovit de bucăți de tencuială desprinse din tavanul unui bloc ANL din Dej. […] Citește!

Corona Braşov – FC Argeş, astăzi, de la ora 15, în Cupa României Betano

Etapa a doua a grupelor Cupei României Betano a început marţi, 27 octombrie, cu 4 meciuri, și va continua astăzi […] Citește!

Incendiul de lângă fabrica de armament din Brașov: Ambasadorul rus, chemat la MAE. Moscova respinge acuzațiile și cere dovezi

Tensiunile diplomatice dintre România și Federația Rusă au crescut după convocarea ambasadorului rus la București, Vladimir Lipaev, la Ministerul Afacerilor […] Citește!

ambulanta

Probleme financiare în spitale și la Ambulanță. Ministrul Sănătății anunță o evaluare la nivel național

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut o evaluare a situației financiare și a deficitului de personal din spitalele aflate în […] Citește!

Fraudă uriașă cu fonduri europene în România: 237 de proiecte suspecte și un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. Trei persoane, trimise în judecată

O anchetă de amploare a Parchetului European (EPPO) a scos la iveală o presupusă schemă de fraudare a fondurilor europene […] Citește!

Criza de la Cernavodă ar putea lua sfârșit. Debitul Dunării începe să crească, iar autoritățile pregătesc repornirea unui reactor

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea relua parțial producția de energie electrică în jurul datei de 15 noiembrie, după […] Citește!

Drum expres între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu–Pitești: Proiectul a trecut de prima etapă, dar finanțarea rămâne o problemă

Planurile pentru construirea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu–Pitești, în zona Tigveni, încep să […] Citește!

Transfăgărășanul se închide din cauza ninsorii și a ceții. Ce sector va fi afectat

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, de la ora 18:00, pe sectorul cuprins între […] Citește!

Scandal în Poliția Timișoara: Agent trimis în judecată după ce ar fi dezvăluit unui infractor unde se află un seif cu bani într-o locuință

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi folosit informații confidențiale obținute […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete