„Oamenii de la stat încearcă să-şi păstreze monopolul discreţionar cu orice preţ”

de | 19.09.2013 12:24 | Actualitate

# Dorin Mărăşoiu, administratorul ocolului silvic privat „Stejarii Muscelului”, spune că silvicultura a rămas ultimul bastion al comunismului. Fost șef al biroului județean al Inspecției silvice, demisionat acum câțiva ani datorită prigoanei la care a fost supus de oamenii PDL, aflați atunci la putere, consilierul județean Dorin Mărășoiu, în prezent administrator al unuia dintre cele mai mari ocoale silvice private din Argeș, Stejarii Muscelului, are surpriza să constate că lucrurile nu s-au schimbat prea mult în silvicultură, nici sub guvernarea USL. Chiar dacă face parte din PSD, ba chiar era cotat la alegerile trecute cu șanse să candideze la deputăție pe colegiul Topoloveni, Mărășoiu nu ezită totuși să spună lucrurilor pe nume, vorbind de piedicile constante și dure care i se pun lui, dar și celorlalți lucrători silvici din domeniul privat, de către un sistem pe care îl etichetează ca fiind „ultimul bastion al comunismului”. Iată ce ne-a spus Dorin Mărășoiu, vorbind din propria și neplăcuta experiență: „Am înființat un ocol silvic privat, care acoperă circa 9.000 ha și are în structură mari proprietari de pădure dar și zone forestiere care de 20 de ani au fost scăpate de administrarea silvică. Știți foarte bine că în discuțiile de la minister s-a recunoscut că acesta n-are o evidență clară asupra suprafețelor care nu sunt administrate silvic și care au devenit un fel de zone ale nimănui. Ocolul nostru a luat inițiativa de a pătrunde în această zonă de păduri neadministrate silvic, mai ales la Boțești și Cândești, și am început să contractăm suprafețele de pază. Am deranjat foarte mult prin asta, pentru că de 2 ani ne luptăm să stopăm furturile de material lemnos și a tăierilor ilegale. Pot spune că singurul sprijin consistent l-am avut din partea Jandarmeriei și Poliției, dar în rest, din partea structurilor care ar fi trebuit să se ocupe de silvicultură, la care se adaugă și combinațiile politice, s-a constatat doar dezinteres, ca să nu spun mai mult”.

„O să întreb permanent ministerul ce s-a întâmplat acolo unde s-au constatat sute de ha tăiate la ras”

„După perioada PDL, când oamenii sistemului încercau blocarea ocoalelor silvice politic, situația nu s-a schimbat prea mult nici în prezent. Ceea ce mă face să cred că este o bătălie pentru supraviețuirea unui sistem care se dovedește putred. Oamenii de la stat încearcă să-și păstreze monopolul discreționar cu orice preț. Nimeni din structura silvică care a fost la putere în trecutul regim nu este deranjat cu nimic în acest moment, cu tot răul care l-au făcut. Le merge foarte bine, stau acum la cutie, prietenoși și umani. Mai au puțin și-o să meargă la braț cu actualii șefi, care încep să-i ajungă în aroganță. Eu o să-mi văd pe mai departe de drum cu structura privată pe care am înființat-o și sunt convins că voi depăși toate piedicile puse. Dar o să întreb permanent ministerul ce se întâmplă acolo unde s-au constatat sute de hectare tăiate la ras. Mă întreb ce se întâmplă acolo unde doamna ministru Lucia Varga a declarat că va face și va drege, iar după 6 luni nu se aude niciun țipăt, nu plânge nimeni, nu e nimeni vinovat. Mă întreb, de fapt, unde este dreptatea și unde este capătul. Am spus tot timpul că RNP-ul este ultimul bastion al comunismului și că sistemul trebuie primenit. Tocmai de aceea ar trebui ca toți cei cu coloana vertebrală dreaptă să iasă în față și să ia atitudine”.
M. BĂDESCU

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii