Carina Giorgiu, o adolescentă de 16 ani din București, a devenit prima balerină româncă admisă în corpul de balet al Operei Naționale din Paris, una dintre cele mai prestigioase instituții de profil din lume. Performanța a fost anunțată de Ambasada României în Franța, care a descris reușita drept una excepțională.

Potrivit reprezentanței diplomatice, Carina a obținut primul loc în urma unui concurs de selecție extrem de competitiv, performanță care i-a adus un contract ce îi oferă posibilitatea de a-și construi întreaga carieră în cadrul instituției franceze.
Citește și: Singura bere ecologică fără alcool din ţară este fabricată de un câmpulungean, la Lereşti
„De la Paris, o nouă veste extraordinară: la doar 16 ani, Carina Giorgiu devine prima româncă membră a corpului de balet al Operei Naționale din Paris. Înzestrată cu un talent excepțional, dublat de seriozitate și de o disciplină absolută, Carina face acum parte din acest corp de balet de elită în urma unui concurs de selecție ultra-competitiv, prin care, fiind prima clasată, a obținut un contract pentru întregul parcurs al unei cariere în balet în Franța”, se arată în mesajul publicat de Ambasada României în Franța.
A început baletul la doar patru ani
Povestea Carinei Giorgiu a început la București, unde a făcut primii pași în balet la vârsta de numai patru ani. Talentul și rezultatele obținute la concursurile internaționale au determinat-o să facă un pas important la doar 12 ani, când s-a mutat la Paris pentru a urma pregătirea de performanță.
De patru ani, tânăra locuiește la internat și este sprijinită de o familie de români din Franța, în timp ce părinții săi îi oferă tot sprijinul necesar pentru a-și urma visul.
În luna aprilie a acestui an, Carina Giorgiu a impresionat publicul în calitate de solistă în spectacolul „Soir de Fête”, iar în iunie a venit și confirmarea oficială a valorii sale: angajarea în corpul de balet al Operei Naționale din Paris.
Citește și: Un argeşean a câştigat daune de 2.000 de euro de la statul român
Reușita adolescentei reprezintă o premieră pentru România și marchează un moment important atât pentru baletul românesc, cât și pentru parcursul unei tinere artiste care, prin talent, disciplină și muncă, a ajuns pe una dintre cele mai prestigioase scene ale lumii.



0 Comentarii