Web Analytics

articol scris joi, 21 decembrie 2023

O carte despre Anul Urmuz

Cum a slăbit acad. Păun 3 kg din motive urmuziene

Săptămâna trecută a fost lansată, la Centrul Cultural Pitești, de către academicianul Gheorghe Păun, o carte cu un subiect aparte, „Anul Urmuz 2023”. Este vorba de o carte ce cuprinde lista activităților organizate de către acad. Păun la cei 100 de ani de la moarte și 140 de ani de la naștere ai marelui scriitor născut la Curtea de Argeș, Urmuz.
Despre câteva dintre aceste activități, „Jurnalul de Argeș” a scris la timpul cuvenit. Dar acum, puse cap la cap, de-a lungul a 204 pagini, te sperii la cât de multe au fost! Cartea cuprinde și ce a scris domnul academician despre Urmuz în acest an, din zeci de perspective, și, la final, o bibliografie Urmuz.

Putem spune că este cea mai bună carte de până acum despre Urmuz, fiindcă îl prezintă în toată complexitatea personalității sale, aducând numeroase informații inedite. Un singur lucru regretă dl. academician, că Anul Urmuz – căruia i-a dat o dimensiune internațională – nu a fost recunoscut, ca atare, și de către UNESCO. Asta pentru că niciun I.C.R. nu a propus la UNESCO această aniversare/comemorare. Dar șefii de I.C.R.-uri au alte preocupări (să-și închirieze vile de locuit cât mai luxoase, de pildă, doar nu pierd vremea cu promovarea culturii românești în lume).
Și un amănunt, picant și întristător, urmuzian. Atât de „prins” a fost dl. acad. Păun în organizarea a zeci de evenimente în 2023, încât a… slăbit trei kilograme numai din această cauză! Oricum, absolut nimeni din România nu a făcut nici 1% din câte a făcut dl. Gh. Păun pentru Urmuz în ultimii ani și, deja știe, mai are de făcut și la anul!

Citește și Petre Ţuţea a militat pentru fotografierea lui Eliade cu Ceauşescu

Citește și Deputatul Bălăşoiu, invitat la conferinţa lui Dan Puric

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Peste un milion de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Alexandru. Ce nume se regăsesc pe lista sărbătoriților

Duminică, 30 august, este zi de sărbătoare pentru peste un milion de români care poartă nume derivate din Alexandru sau […] Citește!

Nicolae Stanciu și-a recunoscut vinovăția. Fostul căpitan al Rapidului a acceptat 1 an și o lună de închisoare cu suspendare după ce a fost prins băut la volan

Fostul fotbalist și căpitan al Rapidului, Nicolae Stanciu, a recunoscut că a condus un autoturism după ce a consumat alcool […] Citește!

Nou-născut mort după o naștere asistată ilegal acasă. Medicul, condamnat la 3 ani cu suspendare și lăsat să profeseze

Un medic ginecolog din Arad a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a asistat la […] Citește!

Sf.Alexandru, patriarhul Constantinopolului, este sărbătorit astăzi, 30 august

În calendarul ortodox, Sfântul Ierarh Alexandru este prăznuit la 30 august, zi în care numeroși români își sărbătoresc onomastica. Patriarh […] Citește!

Concursul producătorilor de țuică, astăzi, la Boțești

Un inedit concurs de degustare de țuică de prună are loc, astăzi, duminică, 30 august, în Argeș, la Boțești.Cei mai […] Citește!

Ziua Comunei Bascov. Astăzi are loc sfințirea bisericii de la Valea Ursului și spectacol pe Brăileni – Aninoasa

24 de cupluri din Bascov care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă au fost premiați la Bascov în […] Citește!

Portarul Cătălin Căbuz, după 0-1 cu Sepsi: ”Nu știu ce se întâmplă cu noi”

FC Argeș a pierdut la limită duelul cu Sepsi, scor 0-1, disputat la Mioveni, în etapa a șaptea din SuperLigă. Piteștenii au avut mai […] Citește!

Florin Borţa a ajuns direct la spital!

Florin Borța (27 de ani) a fost dus direct la spital după lovitura încasată în faza golului înscris de Sepsi contra […] Citește!

Bogdan Andone, după FC Argeș – Sepsi 0-1: „În sezonul ăsta se întâmplă ceva incredibil!” Antrenorul piteștenilor, nemulțumit de accidentări și arbitraj

Bogdan Andone, antrenorul lui FC Argeș, a reacționat după înfrângerea suferită pe teren propriu în fața nou-promovatei Sepsi, scor 0-1, […] Citește!

Copil de 5 ani, accidentat în Munții Rodnei. Salvamontiștii l-au coborât cu targa

O drumeție în familie s-a încheiat cu intervenția salvatorilor montani în Munții Rodnei, după ce un băiat în vârstă de […] Citește!

Incident grav la Spitalul Județean Constanța: Un pacient de 76 de ani s-a aruncat de la etajul 2

Un pacient în vârstă de 76 de ani, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, a ajuns în stare […] Citește!

Mircea Sandu, achitat în „Dosarul Buftea”! Fostul președinte al FRF fusese acuzat de delapidare și spălare de bani

Mircea Sandu (73 de ani), fostul președinte al Federației Române de Fotbal între 1990 și 2014, a fost achitat în […] Citește!

Omul săptămânii

Cristian Ene

Opinie

La moartea lui Sergiu Rizescu. Câteva gânduri şi rânduri

Din ediția tipărită

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!