Web Analytics

„Nu te ia nimeni să te pună undeva dacă eşti un fraier”

de | 11.07.2012 22:11 | Actualitate

# Interviu cu Armand Chiriloiu, şeful Direcţiei Silvice Argeş.

# Ce pile ați avut de-ați ajuns într-un post atât de râvnit?
– Nu cred că acest lucru a pornit de la pile, ci de la CV-ul meu. După terminarea facultății, în 1996, am trecut prin toate treptele, de la simplu inginer și până la director al Direcției de Vânătoare și Salmonicultură din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor.
# Cam tânăr pentru funcții așa grele!
– Vedeți dvs., aceste funcții le-am ocupat pentru că am demonstrat că pot face ceva, chiar dacă toată lumea vorbește de pile. Activitatea de vânătoare, cât am fost director la Regie, a înregistrat un plus de 800.000 de euro, în activitatea de păstrăvărie am ridicat producția de la 600 de tone la 920, producție istorică. Aveam în administrare 12 parcuri naționale și naturale, plus tot ce ținea de relațiile internaționale ale regiei. Am fost promotorul primei expoziții făcute de Regie în 2003 la Venatoria, la Madrid, unde am avut cel mai mare stand și cele mai bune produse. Standul nostru a fost de departe cel mai bun din câte au existat acolo. Și la Direcția Silvică Argeș am obținut profit de 2,5 miliarde în activitatea de vânătoare. Dacă totul ar fi numai pe pile…

„Am vânat cu regele Juan Carlos”

# Totuși, nu puteți nega că din funcțiile pe care le-ați deținut nu v-ați făcut o groază de relații.
– Relațiile ți le faci în condițiile în care demonstrezi ceva. Nu te ia nimeni să te pună undeva dacă ești un fraier, dacă tu nu știi ce să faci, nu demonstrezi că te pricepi.
# I-ați dus la vânătoare pe Adrian Năstase, Ilie Sârbu și alți grei ai politicii românești. E greu să faci așa ceva?
– Cei de care ați amintit erau vânători obișnuiți, ca toți ceilalți. Oamenii veneau la vânătoare pentru că aveau dreptul să vâneze, sunt membri vânători, au plătit cotizația și ceea ce au vânat, totul se desfășura într-un cadru foarte legal.
# Cum era Năstase ca vânător, la șprițul de după, de exemplu?
– Adrian Năstase era un vânător desăvârșit, în sensul că respecta vânatul și nu trăgea în femele sau în pui, ci numai în vânatul bun pentru recoltare. Ca vânător era jos pălăria. Ca om era foarte sociabil, un om normal, mai ales că la vânătoare sunt toți egali. Nimeni nu e mai bun decât celălalt. Suntem pe picior de egalitate și dânsul nu făcea rabat de la această regulă.
# Pentru cine ați mai organizat vânători?
– Am fost cu foarte multe personalități la vânătoare, inclusiv cu Juan Carlos, regele Spaniei. Am vânat alături de șefi de guverne și miniștri din toată lumea, ambasadori. De exemplu, noi organizam celebra vânătoare de fazani de la Albele unde veneau toți ambasadorii din România.
# Cu ce alte personalități ați mai fost la vânătoare?
– Din mediul de afaceri am fost cu Elan Schwartzenberg, cu Ion Țiriac, dar nu numai cu ei. E o listă întreagă.
# De când sunteți vânător?
– Din anul I de facultate, din 1991.
# Ce arme aveți?
– Am 7 arme de vânătoare, 4 carabine, două arme lise. Una este a soției care este vânător dinaintea mea.
# Ce vă place cel mai mult să vânați?
– Cel mai mult îmi place să vânez mistreț, îmi place foarte mult și la prepelițe, am fost la vânătoare și în Africa, am vânat acolo oryx, impala, facocer.
# Și în România?
– Aici am vânat un mistreț cu colții de 27 de cm, am vânat și un lup foarte frumos…

„Licitația cu arme a fost o hotărâre logică”

# Apropo de arme, ați fost în mijlocul unui uriaș scandal legat de o licitație dubioasă…
– Am fost în mijlocul acestui scandal, deși n-am avut nicio semnătură, nicio implicare. După cum se știe, au fost restructurate niște fonduri de vânătoare, pădurarii titulari de canton nu mai aveau voie să poarte arme de vânătoare, așa încât aveam o cantitate mare de arme de vânătoare care erau în plus. Să nu vă gândiți, însă, că erau arme de vânătoare deosebite. Erau arme vechi de peste 30 de ani, cu perioada de casare îndeplinită, care nu mai funcționau, erau uzate moral. Plus de asta, în patrimoniul Direcției Silvice Argeș era un număr foarte mare de arme de pază calibrul 22 Magnum care prin legea armelor nu mai puteau fi folosite ca arme de pază. În această situație, puteam fie să le topim, și să nu ne alegem cu nimic, fie să le facem un preț de valorificare, ca să ne recuperăm o parte din banii investiți cu ele. Procedura s-a aplicat și a fost obligatorie pentru toate direcțiile silvice din țară. Hotărârea a fost foarte corectă și logică, de a recupera din bani. Cât despre mine, eu nu eram în Consiliul de Administrație, n-am semnat, n-am propus așa ceva.
# Cine și ce interes a avut să vă lege numele de acel scandal?
– Toată lumea a crezut, până să vadă documentele respective, că ocupându-mă de activitatea de vânătoare am fost implicat. S-a dovedit că n-a fost așa, n-a existat nicio plângere împotriva mea, dacă se făcea știați, e numai o poveste.
# Un alt scandal în care ați fost implicat se leagă de niște terenuri de la Arefu.
– În acel scandal a fost implicată mai mult soția mea care era ingineră la Ocolul Silvic Vidraru. Nu făcea parte din comisia locală de fond funciar, numai că era delegată de șeful de ocol să participe la ședințe. Verifica documentele prin care proprietarii cereau proprietatea și semna că acele documente sunt în regulă și omul are dreptul să fie pus în posesie. Cineva cu exces de zel a spus însă că n-avea dreptul să semneze, deși semna pe toate procesele verbale de punere în posesie, nu numai pe cel care a făcut obiectul unui dosar penal. În speță acel proces verbal de punere în posesie cuprindea 11 poziții și a vrut să fie declarat nul pentru o singură poziție, ceea ce e ilogic. Ori e tot, și a favorizat pe cineva, ori numai o singură poziție a fost favorizată. S-a demonstrat că totul a fost o gogoriță, că totul a fost făcut cu rea intenție de persoana care a făcut acea plângere penală. Aceasta a fost dusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, s-a dat NUP, după care s-a ajuns la Curtea de Argeș unde nu știu prin ce tertipuri a mers mai departe și a ajuns în instanță. În 2008 s-a terminat, cu achitare, s-a constatat că totul a fost legal. În condițiile în care o instanță se pronunță definitiv și irevocabil nu poți să mai ai dubii în privința asta.
# Unii zic că dvs ați fost autorul moral pentru că v-ați băgat soția în procese…
– Nu aveam cum s-o aduc eu. Ea era ingineră și a fost desemnată de șeful de ocol să participe la aceste ședințe. Nu era membră, nu avea calitatea de a vota, or tocmai asta i s-a imputat ei, că a votat în comisia locală și în proces s-a demonstrat că n-a făcut acest lucru. E simplu, nefiind membră n-avea cum să voteze. 
# Dumneavoastră v-ați luat terenuri în zona Vidraru?
– Dacă mi-am luat terenuri… Terenuri au avut aceste persoane care au fost validate, erau niște rude îndepărtate, de undeva din Rădăuți-Suceava, și au hotărât să-mi dea o parte din aceste terenuri pe care le-am cumpărat și să le administrez mai departe.

„Au fost retrocedate păduri de milioane de euro”

# Cum ați găsit Direcția Silvică? 
– Direcția Silvică am găsit-o, contrar așteptărilor mele, foarte afectată. În primul rând, activitatea de vânătoare în 2011 s-a încheiat cu pierderi de 1,5 miliarde de lei vechi. Față de ce lăsasem eu, un profit de 2,5 miliarde, este o diferență de aproape 4 miliarde, bani despre care e greu de spus unde au ajuns, ce s-a întâmplat cu ei. Pe urmă, pe linie de retrocedare a pădurilor, au fost făcute niște schimburi fantomă între diverse comune, de exemplu în loc să ia la Dărmănești a luat la Vidraru, în loc să ia la Topoloveni a luat la Domnești, numai schimburi dubioase. Au fost retrocedate păduri de milioane de euro.
# Aveți nume în acest sens?
– Numele o să le facem publice după ce vom elucida aceste schimburi, se lucrează și să vedem ce măsuri vom lua. Nu putem lăsa lucrurile așa, pentru că vorbim de ilegalități majore. Pe activitatea de prelucrare a lemnului, la Domnești am găsit fabrica neaprovizionată cu bușteni, a trebuit să punem toți oamenii să lucreze și să ducem  materie primă ca să nu întrerupem procesul de producție. Acum avem stocuri de peste 350 metri cubi și nu vom opri, evitând intrarea în șomaj tehnic a 73 de oameni.
# Fabrica de la Domnești a fost ținută intenționat în agonia asta?
– Nu știu dacă intenționat sau nu, dar când vezi că nu mai găsești ce trebuie te gândești și la asta.
# Ce planuri aveți?
– Vreau să duc Direcția pe locul pe care-l merită în cadrul Regiei, vreau să revigorăm activitatea de vânătoare, de exploare și de lucrări silvice. Avem trei păstrăvării care vor fi modernizate. Vreau să profităm de faptul că avem complexul de vânătoare de la Mozacu unde anul trecut, într-un sezon întreg de vânătoare, s-au împușcat șapte mistreți. Vreau să facem vânătoare și să-l punem acolo unde-i e locul.
# Cu un complex de genul celui de la Mozacu de ce a fost gaură în activitatea de vânătoare?
– Păi, acolo, activitatea de vânătoare era făcută de membrii de partid. Vânătorile s-au făcut nu pe criterii economice, ci pe bază de relații. Din această cauză s-a întâmplat asta.
# Dumneavoastră pentru cine veți strânge bani, pentru PSD sau pentru PNL?
– Nu sunt membru de partid!
Neluţu DINU

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii