# Iani Popa nu s-a lămurit în privinţa omologului de la PDL Argeş. Prezent la ultima conferinţă de presă a PNL Argeş, preşedintele Iani Popa a avut o reacţie dură la adresa democrat-liberalilor şi a liderului acestora, Mircea Andrei. În contextul unei discuţii referitoare la declaraţiile făcute recent de Bebe Ivan, primarul de la Băbana, care a spus că „acum aş pleca la PDL, dacă mi-ar da bani pentru investiţii”, liderul liberal a lăsat deoparte proverbiala sa diplomaţie. „Domnii de la PD se cred mari strategi, dar se bazează doar pe trădători şi acţionează ca nişte hiene sau gunoieri, că iau gunoiul aruncat de alte partide. Acestea sunt cuvintele care li se potrivesc cel mai bine. Văzând ce se întâmplă în ultima vreme, îmi dau seama că PD este urmaşul PCR, nu FSN”, a spus preşedintele Popa, adăugând că „în ceea ce-l priveşte pe Mircea Andrei nu ştiu cum să-l cataloghez, hienă sau gunoier”. (N. DINU)

Argeș. De ce a lipsit subprefectul Predescu de la Colegiul Prefectural. „Aveam altceva în program”
De la recenta ședință a Colegiului Prefectural Argeș, acolo unde au fost invitați, fizic, pentru...
0 Comentarii