# Ducele de Albota s-a săturat de regimul Băsescu.

# N-ați plecat în concediu?
– Sunt lucrări în derulare și trebuie să fiu aici. Nu poți să pleci când ai în spate așteptările a peste 84% dintre locuitorii comunei, cărora vreau să le mulțumesc. Plec în concediu după referendum.
# Eu mă gândeam că munciți doar în anii electorali, ca alți primari…
– Alți primari nici nu stau la primărie, dar eu n-am cum să fac așa ceva.
„Am casă frumoasă, am piscină, și lumea m-a votat, am luat 84%!”
# Cum mai vedeți politica?
– Întotdeauna mi-a plăcut să fiu primar. Eu rămân în istoria comunei și, prin tot ce am făcut, numele meu va dăinui. Asta mi-am și dorit. Când văd însă ceea ce se întâmplă la ora actuală, parcă nu-mi mai este drag să fiu primar. Mi se pare ieșit din comun ca tu, DNA, să-l înregistrezi pe prim-ministrul României. Nu a existat în istorie un astfel precedent. Eu am lucrat ani mulți în străinătate, dar nu era așa ceva. Pe vremea lui Ceaușescu nu era ce este acum, iar toate relele pleacă de la Traian Băsescu. De opt ani stăm numai în tensiune, mi-e frică să vorbesc cu dvs la telefon. Nu că am avea vreo afacere, dar pot să dea orice interpretare, iau de aici, taie, pun, leagă și, la un moment dat, din trei cuvinte vorbite azi, trei mâine și trei poimâine pot să facă o frază cu care să te aresteze. Trăim vremuri deosebit de agitate, toată frumusețea de a fi primar, toată dorința de a face ceva dispare, din cauza fricii. Eu cred însă că domnul Băsescu va pleca și vom intra în legalitate și normalitate, indiferent cine va veni. Nimeni nu poate să aibă răutatea acestui om. Ne-a încăierat de-ți vine să te iei la bătaie cu soția în casă. Ți-e frică să mergi, ți-e frică să vorbești, nu se poate așa ceva.
# V-ați simțit lezat când Băsescu a spus că USL nu este cinstit?
– Cu ce nu lucrează cinstit? Vă dau cuvântul meu că n-am furat un vot, pentru că vreau să știu cât de mult mă iubesc ăștia pentru care muncesc și stau aici să le rezolv problemele. Că pe ale mele le-am rezolvat. Eu am caii legați la gard. Am casă frumoasă, am piscină, și lumea m-a votat, am luat 84%, că știu că nu le-am luat de la primărie. Nu-mi decontez telefoanele, motorina, ca să nu spună cineva că vorbesc sau mă plimb pe banii primăriei. Dacă mașina școlii rămâne fără motorină o trimit cu cardul de la firmă de la fiica mea și umple rezervorul, ca să nu se întâmple să nu ia copiii la școală.
„Domnul Calinic ne-a atras atenția să nu ne amestecăm în treburile bisericii”
# Am auzit că sunteți în război cu ÎPS Calinic. Cu ce v-a supărat?
– L-am rugat pe domnul Calinic să ne pună un preot, pentru că al nostru se pensionează, și ne-a zis să nu ne amestecăm cu politica în biserică. Dar când am făcut bisericile frumoase, când am adus gresie, când le-am renovat și am făcut polăți frumoase unde să facă lumea pomeni, atunci n-am mai amestecat politicul. Când am avut și noi o dorință, ne-a atras atenția, așa, subtil, să nu ne amestecăm în biserică. Sigur, da, prea, cum îi spune, prea înalte, ne amestecăm doar când construim biserici, când aducem bani, când facem donații, dar când venim și noi și spunem că vrem și noi un anumit preot care e de-aici, care e profesor la Albota, pe care-l iubim și-l dorim toți, dumneata ne spui, nu, nu, nu vă amestecați, că e jobul nostru. Uite că s-ar putea să nu fie chiar așa!
„Cipi Berevoianu și Dorin Falcă ar trebui exploatați în favoarea PSD”
# Sunteți unul dintre primarii care ați mai înțepat PSD Argeș. Veți trage pentru partid la referendum?
– Atâta timp cât există libertate de exprimare în PSD e un lucru îmbucurător. Eu m-am exprimat cum am vrut și uite că n-am pățit nimic, pentru că, se pare, am avut dreptate. Și timpul va confirma acest lucru. Eu nu pot, la referendum, decât să merg pe linia partidului din care fac parte.
# Nemulțumiri nu mai aveți deloc?
– Ce mă nemulțumește este faptul că astă iarnă mi-am pus deoparte niște bani de la balastieră împreună cu familia și mi i-am cheltuit, pentru că din octombrie până în mai activitatea a fost oprită de o persoană care se dă cu capul de pereți că ea n-a avut nicio influență. Ba da! A avut influență, și pe unde a văzut un pesedist a ras, iar la ora actuală, aflu că n-o putem da jos pentru că ar avea relații la PSD. Cică are pile la un senator de Ialomița, Mihăiță Găină. Îmi sacrific familia de dragul PSD și când e vorba ca PSD să ia o măsură, să pună un om competent, capabil, nu pe criterii politice, nu se întâmplă nimic. Cu profesioniștii n-am nimic. De exemplu, domnul Lupu de la DSV este un profesionist. La fel și Ciprian Berevoianu sau Dorin Falcă. Aceștia ar trebui exploatați în favoarea PSD. Și încă ceva, dacă tot m-ați întrebat de nemulțumiri. Până să ajungem la putere, toți își făceau timp să stea de vorbă cu tine. Acum, dintr-o dată, nimeni nu te mai bagă în seamă.
# Vin oamenii la vot pe 29 iulie?
– În toată țara bate vântul schimbării. Așa cum a câștigat cu cinci milioane, așa va pleca. Suntem încăierați, că nici comuniștii n-au avut sistemul ăsta nenorocit de urmărire. Nu mai poți nici să iubești, ți-e frică să te duci în vreo cameră că găsești microfoane sau camere video, da` eu nu mai mă duc, că sunt primar și n-am voie.
# Cu ce procent va fi dat jos Băsescu la Albota?
– Cred că peste 80%.
„Gogu Davidescu se plânge că nu-l mai sună nimeni”
# De Gogu Davidescu ce mai știți?
– Gogu abia ce a plecat de la mine. Eu rămân prieten cu el, am fost și la bine, și la rău. Îmi spunea că nu-l mai sună nimeni, deși, în calitate de prefect, era tot timpul băgat în seamă. Păi, el nu știa că se va întâmpla asta?
# Credeți că este terminat politic?
– În niciun caz. Vă spun eu că Gogu e un om bătăios, care mai are de spus ceva în politica argeșeană.
# Cum vedeți, ca vânător, scandalul de la AJVPS? Gogu Davidescu spune că Filip l-ar fi păcălit și nu mai poate să ajungă în fruntea asociației așa cum și-ar fi dorit…
– Ce scandal? Istrătescu a fost ales, iar dacă cei din jurul lui au tolerat fel de fel de nereguli e treaba lor. Știți ce vreau să vă spun? Gogu a pățit acum ce a pățit George Rizescu acum mulți ani când trebuia să fie ales președinte al PSDR Argeș. Au bătut palma în birou la Vasile Nițu, acolo unde erau și Gogu, și Filip Georgescu, numai că domnul Davidescu a întors-o. A spus în ședință că „eu îl propun pe cel mai bun, îl propun pe…”, Rizescu era jumătate ridicat de pe scaun, dar propunerea lui Gogu a fost alta: Filip Georgescu. Așa sunt ei, să și-o tragă unul altuia e sport național.
Neluţu DINU



0 Comentarii