„Nu mă confundaţi cu alţi visători din politică!”

de | 10.10.2012 20:36 | Politica si Administratie

# Afirmă deputatul PSD de Curtea de Argeş, Mircea Drăghici. # „Pentru mine, succesul în politică înseamnă să pot da ochii cu oamenii care m-au ales”.

# Sunteţi la finalul mandatului de deputat la Curtea de Argeș. Cam cum ar arăta bilanțul?
– Ca fost sportiv de performanţă, ca om de administraţie, ca inginer, ca om politic, ca părinte, am acţionat mereu pentru oameni şi pentru bine! Au trecut patru ani cu momente frumoase, la Zilele oraşului, la sărbători de comune, la inaugurări sau ceremonii, dar şi cu clipe tragice, moartea tatălui meu, nedreptăţile pedeliste, loviturile sub centură ale unora. Au trecut patru ani, în care am fost mereu prezent pe posturile locale şi naţionale pentru a striga durerile argeşenilor din Colegiu, pentru a le rezolva problemele, pentru a spune ţării păsurile reale, pentru a scoate la lumină jaful, minciunile şi teroarea pedelistă! Am luptat pentru un buget corect, am fost în focul evenimentelor la moţiuni de cenzură, am susţinut legi drepte şi am votat mereu cu gândul la oamenii care m-au votat pentru că aşteaptă de la mine soluţii, rezolvări şi implicare! 64 de luări de cuvânt în plen, 55 de declaraţii politice, 17 propuneri legislative iniţiate, 33 de interpelări şi întrebări, toate pentru Colegiul Curtea de Argeş!
Opt cabinete parlamentare deschise, vizite pentru alegători la Parlament, serbări pentru cei mici, grijă şi respect pentru pensionari, acţiuni sportive pentru tineri, proiecte europene pentru oraş şi pentru comune, sprijin pentru administraţiile locale, dezvoltare culturală şi turistică a zonei, interes pentru sănătatea oamenilor – testări gratuite, consultaţii oftalmologice, protecţie pentru agricultori, mediu de afaceri stabil, susţinere pentru educaţie și multe altele.
# Toată lumea a sesizat că v-aţi mişcat cu abilitate în plan naţional. Sunt evoluţiile din ultima vreme puncte tari pentru viitorul mandat?
– Secretar executiv pe audit, responsabil pentru ziua votului la nivel naţional, preşedintele Departamentului de Politici de Dezvoltare Regională şi Turism al PSD, trezorier al partidului, consilier al premierului Victor Ponta, deputatul cu cele mai multe amendamente susţinute de la tribuna Parlamentului, iată câteva din punctele tari care demonstrează ce poate şi ce face deputatul tău! Am sprijinit mereu Electroargeş, am continuat programul Rabla, abandonat de Boc, prin care am reuşit să apăr şi să sporesc locurile de muncă de la Dacia Renault; am dotat Spitalul din Curtea de Argeş cu o sală de operaţii ultramodernă, cu aparatură de ultimă generaţie; m-am zbătut pentru Curtea Domnească de Argeş – capitală a turismului românesc; am adus bani în Colegiu pentru biserici şi drumuri; m-a interesat mereu soarta argeşenilor de peste hotare, am gândit legi pentru IMM-uri; am avut permanent în atenţie măsurile destinate locurilor de muncă din industria orizontală! Sunt multe, sunt puţine, dumneavoastră veţi decide! Dar ştiu sigur că nu este deloc greu să iei decizii când ştii care îţi sunt valorile! Dovada supremă a bărbăţiei unui om politic este nu unde stă în momente de confort şi comoditate, ci unde stă în timpuri de provocare şi controverse! Pentru mine, succesul în politică înseamnă să pot da ochii cu oamenii care m-au ales, să pot clădi fapte care să rămână în urma mea şi să vă pot fi de folos cu experienţa şi capacitatea de muncă. Faptele nu se numără, ele se apreciază! Tocmai de aceea, sunt convins că viitorul ne aparţine!

„Am auzit că domnul Ştefan Lăzăroiu a lăsat politica pentru alţii mai pricepuţi”

# Cum veți aborda campania pe colegiul Curtea de Argeș? Ați văzut că fostul contracandidat de la PDL, Ștefan Lăzăroiu, s-a retras, dar sigur vi se pregătește o concurență serioasă în zonă…
– Sunt deputatul Colegiului Curtea de Argeş şi vreau să rămân alături de argeşenii mei! Am construit proiecte de valoare împreună, când puterea ne era potrivnică, atunci când PDL tăia şi spânzura, sunt convins că acum, când România se îndreaptă spre normalitate şi schimbare, vom reuşi să clădim şi mai multe lucruri bune. De când m-am mutat la Curtea de Argeş, abia aştept să fug către casă, pentru că mă simt cel mai bine în acest oraş, îmi sunt dragi oamenii, liniştea şi frumuseţea locurilor! Ştiţi că am avut mulţi oaspeţi de seamă şi cu toţii mi-au împărtăşit un lucru extraordinar: este cel mai frumos Colegiu din România şi vreau să le mulţumesc oamenilor că au avut încredere în mine în 2008 şi sper la fel şi pentru 2012. Sunt un politician responsabil, cu capul pe umeri! Nu mă confundaţi cu alţi visători din politică! În patru ani de mandat nu m-am culcat niciodată pe-o ureche, mi-am ţinut promisiunile şi ştiu ce înseamnă voinţa şi puterea oamenilor. Sunt deputatul argeşenilor, ei au votul şi decizia, iar acest lucru a contat întotdeauna pentru mine. Se spune că trebuie să avem emoţii pentru lucrurile care merită. Aşa că mă înclin cu apreciere în faţa alegătorilor mei. Am auzit că domnul Ştefan Lăzăroiu şi-a descoperit vocaţia, a lăsat politica pentru alţii mai pricepuţi şi a devenit cel dintâi cartofor al ţării, am înţeles recent că a obţinut o producţie record la cartofi şi merită felicitări!
# Sunteți și consilier al premierului Ponta pe probleme de industrie auto și transporturi. Ce proiecte, realizări sau, dimpotrivă, dezamăgiri ați avut în această calitate?
– Cea mai bună victorie din această postură este faptul că Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2012 a fost suplimentat cu 30.000 de tichete valorice pentru persoane fizice, în valoare de 57 milioane de lei. Programul Rabla este foarte important, deoarece are efecte puternice pe mai multe direcţii: clienţii direcţi, cetăţenii care vor să-şi achiziţioneze o maşină nouă, implicaţiile de mediu, sprijinirea industriei auto şi a serviciilor conexe. Sunt argeşean şi îmi pasă de ceea ce se întâmplă în domeniul auto, mai ales că judeţul nostru este prin excelenţă strict legat de Dacia Renault. Au fost consultări la nivelul instituţiilor statului. Acest program reprezintă o gură de oxigen şi o modalitate eficientă pentru a conserva locuri de muncă sau pentru a face noi angajări. Refacerea cu rapiditate a porțiunilor surpate din Transfăgărașan și redeschiderea acestuia a fost tot ca urmare a conștientizării guvernului din poziția amintită.
# Apropo de industrie auto și transporturi, ați văzut că Mircea Andrei s-a apucat să asfalteze din nou DN 73, spre Câmpulung.
– Serios? Sunt două variante: electorală şi tot electorală! Mircea Andrei, și dacă ar fi ministru, tot nu ar face nimic pentru argeșeni, așa cum nu a făcut nimic pentru cei din Dâmbovița după ce i-au dat votul. Ne-a demonstrat acest lucru, prin faptul ca deşi a fost atâta timp la putere şi singur declara la presă că rupea uşile miniştrilor, infrastructura rutieră nu a fost deloc îmbunătățită! Toate la timpul lor! M. BĂDESCU

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii