Web Analytics
scris miercuri, 10.10.2012

„Nu fac politică şi nu nu mă interesează subiectul”

Urmare a notiței cu titlul „Chestorul Fătuloiu i-a făcut reclamă lui MRU la nunta fetei doctorului Burea”, apărută la rubrica „Din culise”, în numărul trecut al ziarului nostru, ne-a sunat la redacție chiar cel despre care se făcea vorbire în articol. Dovedind deopotrivă eleganță și transparență, chestorul Fătuloiu n-a părut pus pe harță, ci mai curând dornic să precizeze că nu face nici un fel de politică. Prin urmare, cu toți cei cu care a discutat la nunta  din Pitești, la care a participat, n-a abordat subiecte politice pentru că nu îl interesează apartenența prietenilor sau cunoștințelor sale la vreun partid sau altul. „Am salutat multă lume pentru că sunt argeșean și mă simt foarte bine acasă. Am discutat subiecte generale, de viață, cum se întâmplă la genul acesta de evenimente. Chiar n-am înțeles de unde a apărut chestia asta că i-aș fi făcut reclamă lui MRU pentru că eu am stat la masă cu senatorul Tămagă, care, din câte știu, e PSD-ist. Nu vreau să fac un caz din asta, dar v-am sunat tocmai pentru că am vrut să pun lucrurile la punct și pentru că Jurnalul de Argeș e un ziar pe care îl respect. După cum știți, sunt militar, n-am voie să fac politică și de altfel subiectul nu mă pasionează defel”, ne-a spus chestorul Dan Fătuloiu. G.G.

„Nu fac politică  şi nu nu mă interesează subiectul”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...