Web Analytics

Nicolae Ţigău, rucăreanul care l-a înfruntat pe Antonescu

de | 25.05.2011 21:55 | Cultură

Veteranul de război Nicolae Ţigău s-a născut în Rucăr la 30 decembrie 1920, părinţii dumnealui fiind Maria şi Alecu Alexandrescu, doamnă de onoare la Casa Regală a României în timpul reginei Maria, reginei Elisabeta şi a prinţesei Elena, respectiv inginer de drumuri şi poduri. „Când mama era doamnă de onoare la Casa Regală am fost născut eu şi de bucurie că am fost băiat am fost declarat în ziua în care m-am născut pentru că dacă mai treceau câteva zile eram născut în acelaşi timp cu regele Mihai, care a fost născut în anul 1921”, ne-a spus pentru început nonagenarul rucărean.

Deşi putea rămâne la domeniile regale de la Sinaia, a hotărât să plece pe front

Nicolae Ţigău a urmat cursurile primelor cinci clase primare în localitatea natală, iar apoi a mers la liceul comercial din Câmpulung Muscel. Astfel că la 15 ani protagonistul nostru avea diplomă de contabil şi pentru că nimeni nu îl angaja în acest domeniu, a mers şi s-a înscris la liceul agro-silvic de la Tg. Mureş, şcoală pe care a absolvit-o în anul 1939. În acelaşi an a fost repartizat în localitatea Sâi, regiunea autonomă maghiară, iar doi ani mai târziu a fost recrutat în armată. „În 1940 când s-a cedat Ardealul am fugit din comuna Sâi şi apoi pentru că mama a vorbit pentru mine am fost dat la domeniile regale de la Sinaia. Aici am fost imediat făcut şeful vânătorilor casei regale. Aveam o uniformă foarte frumoasă, verde şi cu multe brizbrizuri. Mi s-a cumpărat un Buick decapotabil şi răspundeam de numeroasele cuşti cu păsări exotice cum ar fi fazani, bibilici sau păuni, dar tot eu răspundeam şi de vulpile argintii, maimuţele, urşii, cerbii, sau caprele negre. Casa regală mai avea vreo 10 cai albi, vreo 400 de oi şi 12 vaci cu lapte de care se ocupau nişte ciobani din Poiana Sibiului, dar pe care tot eu îi aveam în subordine. Vreau să vă spun că atâta timp cât am stat la casa regală am învăţat franceza şi engleza şi toate mergeau strună, dar când a venit vremea am decis să merg la armată. Îmi amintesc că atunci Majestatea Sa mi-a spus să rămân la Sinaia şi după doi ani să-mi facă livret că am făcut armata, dar eu nu am vrut. Nu eram de acord ca lumea să-mi spună mie că sunt reformat de la armată. Majestatea Sa mi-a spus că o să greşesc dacă plec la armată şi, da, am greşit-o”.

„Când am ajuns la Nistru i-am spus lui Antonescu că până aici este al nostru, de aici încolo nu mai mergem”

Nicolae Ţigău a fost recrutat aşadar în 1941 la Regimentul 15 Obuziere, Escadronul 1 de Cavalerie Transmisiuni din Curtea de Argeş. „Pe vremea mea lumea nu era aşa învăţată, oamenii aveau una, două clase, dar eu aveam 14 şi la recrutare am fost luat de un căpitan şi dus la sala de transmisiuni de la regiment. Aici, colonelul Ion Dumitrescu după ce a văzut că ştiu alfabetul morse a dat ordin să fiu îmbrăcat militar ca şi ofiţerii. După o lună de zile mi-au pus un galon de fruntaş TR, după alte trei luni am fost băgat în gardă, direct comandant de gardă”. În cele din urmă Nicu Ţigău a ajuns şi pe Prut, la Ţiganca, Nămoloasa, la Podul de Flori şi Albiţa. „Îmi amintesc că în 1941 când Antonescu a zis „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul”, sergentul Dumitru Simionescu originar din Rucăr, în picioare, pe o plută, cu garda drapelului, cu patru vâslaşi, sub tirul artileriei mele, a trecut Prutul. În trei luni de zile am ajuns la Cetatea Soroca de pe malul Nistrului. Aici se strânseseră cinci armate. Au fost comandanţi de armate generalul Şteflea, generalul Dumitrache, generalul Popescu-Ancara, generalul Haut Mircea şi generalul Corneliu Calotescu, originar din oraşul Piteşti. S-a făcut un careu şi urma să se raporteze direct generalului Antonescu, dar nu îndrăznea nimeni. Aşa că generalul Calotescu m-a pus pe mine să raportez generalului Antonescu. Eram elev-fruntaş. M-am apropiat la trei, patru paşi în faţa lui, am tras sabia din teacă, am bătut-o la piept şi am raportat: „Dle general, armata României raportează: Până aici este al nostru, de aici încolo nu mai mergem”. Vă spun sincer că la cele auzite, Antonescu s-a făcut negru, a scos pistolul şi a zis sec: Vă împuşc! Mergem mai departe!”. Apoi ne-a explicat totul pe îndelete, ne-a spus despre Basarabia, Ardeal, Silistra, Cahul etc. Noi vroiam să întărim graniţa la Nistru şi nemţii să se ducă mai departe în Rusia fără armata română, dar nu s-a întâmplat aşa… După acest episod eu am fost pedepsit de Antonescu fiind transferat la Regimentul 4 Artilerie Roman, care imediat a fost îmbarcat la tren cu direcţia oraşul Tulco, Finlanda. Trebuia aşadar să apărăm acest oraş, care era şi port la Marea Baltică. Am stat aici până la 15 decembrie 1942, când am fost transferaţi la Sevastopol. Aici fiecare dintre noi trebuia să se prezinte la unitatea lor, dar cum unitatea mea era deja pe la Stalingrad, am fost trimis în ţară”.

A fost decorat cu nouă medalii

Pentru Nicolae Ţigău războiul însă nu avea să se termine, fiind iarăşi convocat pentru războiul din vest, luptând aşadar iniţial pe linia Sighişoara, Hendorf, Ţelina. „În această zonă am luptat vreo trei luni de zile în 1943, în timpul bătăliei de la Stalingrad, după care, am mai participat şi la apărarea Iaşiului. După ce s-a întors războiul împotriva nemţilor, am participat şi la bătălia de la Oarba de Mureş. Aici a fost prăpăd… Îmi aduc aminte că în acea noapte de groază când noi am ajuns la Oarba de Mureş am înregistrat 1.300 de morţi şi 300 de răniţi. În sfârşit, am mers mai departe şi am luptat până la terminarea războiului, iar rănit am fost la Tisalon, pe Tisa”. În final, menţionăm că rucăreanul Nicolae Ţigău, avansat după terminarea războiului la gradul de căpitan, a fost decorat cu numai puţin de nouă medalii, printre care amintim  Crucea Serviciului Credincios, clasa I şi clasa a II-a, Ordinul Militar, clasa I şi clasa a II-a sau Medalia Bărbăţie şi Credinţă. (M.I.)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii