Născut pe data de 19 aprilie 1919 în comuna argeșeană Boteni, veteranul de război Nicolae Dumitrescu este unul dintre cei mai apreciați oameni din localitatea natală. Ajuns la onorabila vârstă de 94 de ani, argeșeanul nostru a rememorat cumplitele momente din cel de-al doilea război mondial, atunci când a fost rănit de trei ori, însă de fiecare dată a avut puterea să se reîntoarcă în prima linie. Mai mult decât atât, Dumitrescu a luptat pe frontul de răsărit, dar și pe frontul de apus, unde a mers pe jos până în munții Tatra, circa 1.000 de kilometri.
A luptat până la Odessa
Nicolae Dumitrescu a urmat cursurile primare și gimnaziale în comuna natală, după care a mers în localitatea dâmbovițeană Malu cu Flori la școala profesională unde a deprins tainele meseriei de dogar. A practicat această profesie până când, în 1941 a plecat în armată pentru satisfacerea stadiului militar. A fost înregimentat la Regimentul 30 Dorobanți din Câmpulung Muscel, la Compania de Pionieri și după ce o bună perioadă de timp a făcut instrucție, Nicolae Dumitrescu de la Boteni a fost trimis pe front. Trebuie precizat faptul că Regimentul 30 Dorobanți Câmpulung Muscel a luptat atât pe frontul de răsărit, cât și pe cel de apus în cel de-al doilea război mondial. „Am participat alături de camarazii mei, majoritatea din Muscel, la luptele pe care armata română le-a dus în Rusia. Am luptat până la Odessa, după care am fost trimis în țară, la școala militară de subofițeri de la Câmpulung Muscel. Și după ce am absolvit această școală la Regiment, la Câmpulung, am avut norocul să fiu oprit ca instructor la recruți la același Regiment. Deci, din anul 1941, după ce am venit de la Odessa și până în anul 1944 am fost instructor pentru proaspeții recruți din Argeș și Muscel. Cred că am pregătit pentru război sute, dacă nu cumva chiar mii de oameni…”, ne-a spus sergentul Nicolae Dumitrescu.
A mers din Câmpulung până în munții Tatra numai pe jos
Odată cu sosirea anului 1944, liniștea pentru musceleanul nostru era de domeniul trecutului și asta pentru că îi sosise ordinul de plecare pe frontul de apus. „Îmi amintesc, mai spune veteranul de război, că am plecat pe jos din Câmpulung până la Brașov și de la Brașov mai departe în Ardeal și de acolo până în munții Tatra. Fiind infanterist de meserie, am luptat așadar din Câmpulung până în munții Tatra numai pe jos. Nu știu exact, dar cred că sunt cam 1.000 de km! Vreau să vă spun că nu cred că am mers nici măcar un metru în mașină sau în tren, numai și numai pe jos. Îmi amintesc că în momentul în care am ajuns în munții Tatra nu cunoșteam terenul, nu cunoșteam pozițiile inamicului… Aveam în față numai munte, iar nemții erau bine poziționați pe creasta munților. Eu am mers până aproape de munte și deodată m-am pomenit că sunt rănit. Un cartuș intrase în mușchiul piciorului, dar nu m-a atins la os. Așa se face că am fost internat într-un spital de campanie pentru îngrijire și tratament. Iar apoi, după ce m-am refăcut, am luat-o de la capăt. Nu am mai luptat mult alături de camarazii mei pentru că la un moment dat având pistolul-mitralieră în mână un glonț mi-a distrus un deget de la mâna dreaptă. Mi-a zburat pur și simplu osul de la un deget! Așa se face că din nou am fost trimis la un spital de campanie. Am fost operat la deget, iar apoi am fost trimis din nou pe front. A urmat apoi glonțul care mi-a perforat un plămân și așa am ajuns să fiu trimis din spital în spital, până când am ajuns în țară, la Blaj. De fapt, atunci când am fost împușcat în plămân, am căzut pe mână și mi-a sărit și mâna din șold. Îmi amintesc că din munții Tatra am făcut cu mașina, o salvare militară, o zi și o noapte până în România. La Blaj am stat internat în spital trei luni, după care am fost trimis la unitate, în Câmpulung Muscel ca să primesc concediu medical. Nu am mai primit concediu medical, ci am primit ordin de lăsare la vatră pentru că în sfârșit se terminase războiul. Când am auzit aceste cuvinte de la un ofițer de la unitatea din Câmpulung nici nu vă puteți da seamă, cât de bucuros am fost!”.
„După părerea mea, al doilea război mondial a fost un mare dezastru”
Nicolae Dumitrescu de la Boteni a fost decorat cu medalia „Bărbăție și credință” de către statul român pentru faptele sale de arme, un militar care a servit patria atât în războiul contra Rusiei, cât și împotriva Germaniei naziste, un militar care a fost rănit de trei ori, dar care a continuat să-și facă treaba fără să scrâșnească. „Îmi amintesc că după război viața în general a fost foarte grea, a fost foamete, a fost criză. Și pentru că mai aveam un frate care a făcut și el războiul, dar care atunci când eu am ajuns acasă, el nu venise de pe front, eu a trebuit să fac toate treburile în gospodărie. Închipuiți-vă că aveam părinții bătrâni și nu mai puteau face treburile casei, motiv pentru care totul a căzut pe mine, iar eu cu piciorul beteag din război, pentru că era sărit din șold, nu puteam merge decât în baston. Nici de mână nu mă puteam folosi, ca să nu mai vorbesc că aveam la momentul acela și un glonț care mi-a trecut prin plămâni. Închipuiți-vă durerile care le-am suportat, pentru că nu aveam ce face, trebuia să fac treburile casei. Iată ce am pățit eu în acest război, iată prin câte am trecut! După părerea mea, al doilea război mondial a fost un mare dezastru, nimic altceva, pentru că eu cel puțin am avut parte de întâmplări groaznice. Am fost de trei ori rănit și am mers pe jos până în munții Tatra ceea ce cred eu că spune multe despre ce a însemnat acest război pentru mine. Iar apoi statul român nici nu ne-a mai băgat în seamă. Mi-a dat o medalie și atât!”, a încheiat nonagenarul Nicolae Dumitrescu.
Marius Ionel
0 Comentarii