Cristian Sabău, jurnalist și apreciat critic de film și de teatru, obișnuiește să călătorească, anual, la frații noștri de dincolo de Prut. Astă vară, el a ajuns în minunata Bucovină, trecând printr-o sumedenie de localități ale fostului juideț Hotin. De-acolo, din acea ”altă Românie”, s-a întors acasă cu povești frumoase, dar și cu mostre din „cea mai spectaculoasă limbă moldovinească” culese din spectacolul străzii. Vă invităm la lectură! (G.L.)
Sporovăiala celor trei băbuţe, un adevărat spectacol
Dacă Ionesco a scris în urmă cu vreo şapte decenii absurda “Englezeşte fără profesor”, realitatea lingvistică întâlnită în Bucovina din apropierea Cernăuţilor este mult mai colorată. Aşa că îmi propun să supun atenţiei cititorilor o mostră din limbajul obişnuit în acea minunată zonă bucovineană în care numele localităţilor se termină în „uţi”. Ca şi Rădăuţii lui Matei Vişniec, care – pretinde cel mai important scriitor român contemporan – ar fi centrul Pământului, Cernăuţi, Trebisăuţi, Grimăncăuţi, Corestăuţi, Mărcăuţi, Hădărăuţi sunt doar câteva denumiri din acelaşi perimetru geografic (şi în mare parte lingvistic) aparţinând în perioada interbelică fostului judeţ Hotin. Dar numărul satelor al căror nume se termină în „uţi” depăşeşte – cred – vreo două duzini. Am întâlnit mulţi locuitori ai „zonei de sus” şi am fost atent la modul lor de exprimare; uneori n-am înţeles câte un cuvânt, alteori chiar mai multe… Aş putea spune că, până la urmă, am învăţat ceva moldovinească cu mulţi profesori…
Nu pot să nu-mi amintesc (după vreo 20 de ani, ca în romanul lui Dumas) că mostra cea mai spectaculoasă limbă moldovinească (apropiată de limbajul lui Sadoveanu) am auzit-o aşteptând – în staţia de la Căpriana – un autobuz, un microbuz, un camion sau orice alt mijloc de transport care ne-ar fi dus la Chişinău pe mine şi pe prietenul meu olandez Paul. Un westic căruia voiam să-i arăt câte ceva din această altă Românie, mai arhaică, mai modestă şi poate mai serioasă. Aşteptarea de după vizitarea Mănăstirii Căpriana a durat mai bine de o oră şi jumătate. În staţie erau trei băbuţe, toate trei foste colhoznice dintr-o localitate „de peste deal”, de unde veniseră pe jos ca să participe la slujbă. Erau pensionare, cu pensii mizerabile de doar câteva zeci de lei, dar erau fericite că puteau face măcar un drum la mănăstirea de curând redeschisă şi pe-atunci disputată atât de Mitropolia Basarabiei (pro-românească), cât şi de cea a Moldovei (pro-rusă) şi, din păcate, ajunsă în sfera de influenţă rusă. Sporovăiala celor trei băbuţe, având ca subiecte fapte obişnuite din lumea satului lor, a fost un adevărat spectacol (nu doar lingvistic!).
Citește și „Două decenii cu Teatrul «Davila»”. O lume aparte prinsă într-o carte
Şi acum un exerciţiu; vă rugăm să traduceţi/interpretaţi următorul textuleţ: “Într-un ungheraş din prima comnată după cuhnie, lângă un şcaf cu pasudă, ştiam că trebuie să fie nişte iascichi cu harbuji şi nişte coropci cu sârnici. Oricum trebia să iau şi un noj. În holodelnic mai erau nişte blinele tare bune. Trebuia să aprind focul, deşi baloanele tocma’ se scumpiseră… Grozav iubesc poamele bune. Aşa că mai deunăzi, în timp ce cu o mână mângâiam o poamă bună, frumos rotunjită, roşcată şi răspândind arome îmbietoare, cu cealaltă netezeam mâţa care mă drepănase deja. Era cald, aş fi băut nişte pivă sau măcar nişte vada, dar mă opreau (din motive diferite) şi poama, şi mâţa care sforăia ameninţător şi, cu o cantitate de indecenţă condamnabilă, îşi sălta coada, arătându-mi două borţi… Mă simţeam bine, mâncasem pe săturate varenichi, blinele şi sămânţă de răsărită, băusem 50 de grame de samagon…”…
Ei, a înţeles cineva ceva? Poate că da, dar mai bine ar fi să „traduc” cuvintele dificile. Ei bine, comnată = cameră, cuhnie = bucătărie, noj = cuţit, poamă = strugure, şcaf = dulap, holodelnic = frigider, coropcă = cutie, sârnici = chibrituri, a drepăn = a zgâria, iascichi = lăzi, harbuz = pepene, balon = butelie de argaz, a sforăi = a mârâi, bortă = gaură, vada = apă, pasudă = veselă, pivă = bere, blinele = clătite (ceva mai groase), varenichi = colţunaşi, răsărită = floarea-soarelui, samagon (samahoncă) = rachiu de sfeclă de zahăr făcut artizanal…
Aş putea să mai găsesc destule cuvinte pentru alte exerciţii, dar cred că deja a fost enough, cum zicea un film hollywoodian.
Citește și Alex Jigman, artistul piteştean care îşi vinde picturile în criptomonede
De la argeşeanul„tălică” la moldoveanul „mata” sunt doar 650 de kilometri
Nu este de mirare cantitatea mare de cuvinte slave din vorbirea moldovenească de zi de zi. Filonul cultural pro-rus (mai nou pro-slav, adică se simte şi influenţa ucraineană) care acţionează mai ales la nivelul culturii (şi informaţiei) de masă este foarte puternic: dintre cele vreo 200 de programe TV pe care le-am, “zappat” cu mult interes, doar vreo două duzini sunt româneşti (TVR1, TVR2, TVRi, Acasă, Pro-TV, Naţional TV, Prima şi televiziuni regionale), mai sunt cele “internaţionale” (National Geographic, Animal Planet, History, TV-1000, TNT etc). E adevărat că de la începerea războiului ruso-ucrainean din grila de programe TV au dispărut canalele de ştiri (Rossia-1, Rossia-2 etc), au rămas doar canalele de cultură. Dar, doar dacă ar fi să amintesc un singur canal de mare audienţă, “Naşe kino” (“Cinematograful nostru”), ar fi destul pentru a înclina balanţa audienţei în favoarea zonei slave. Daaaar, mai este un mare dar! În Moldova, cei mai mulţi utilizatori accesează televiziunile străine prin INTERNET, aşa că, practic, au acces la orice canal. E nevoie doar de un televizor performant, receptiv la multe canele.
Deja de ani buni se conturează o majoritate zdrobitoare de canale care propagă în principal nu numai cultura rusă (ceea ce n-ar fi atât de rău), dar şi o serie de idei şi informaţii care ghidează într-o formă subtilă telespectatorul şi-l atrage spre zona rusă a culturii de masă. Şi a cugetării tot aşa, cam otova, cu (pre)judecăţi luate de-a gata… Dar, indiferent de modalităţile în care se lucrează pentru acapararea publicului moldovenesc, am constatat că de la argeşeanul/musceleanul „tălică” la moldoveanul „mata” sunt doar 650 de kilometri. Mult prea puţini pentru a lăsa absolut fără scuze o zonă importantă a României Mari la cheremul influenţelor slave, vel de ce ce natură vor fi dânsele.
Cristian Sabău
0 Comentarii