Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor a declarat că, pentru a duce la bun sfârşit proiectul staţiunii montane Molivişu, CJ Argeş şi comunele Brăduleţ, Cicăneşti şi Arefu ar putea beneficia de viitoarea Ordonanţă de Guvern care prevede posibilitatea acordării unor împrumuturi din Trezoreria Naţională către autorităţile locale pentru cofinanţarea proiectelor europene, doar dacă se vor încadra din punct de vedere economic. Ordonanţa ar urma să intre în vigoare la jumătatea lunii februarie, iar la ora actuală circulă prin Ministerul Finanţelor şi prin cel al Dezvoltării Regionale pentru a primi avize şi pentru a fi completată. Ministrul Vâlcov a mai declarat că e vorba de împrumuturi acordate pe o perioadă de 20 ani. „Vor beneficia de ordonanţă, dar trebuie să vedem şi dacă au capacitatea financiară de a returna acest împrumut, pentru că nu este un împrumut care se dă fără a se percepe dobândă sau fără a se aştepta returnarea lui. Dacă se vor încadra din punct de vedere economic cu cea mai mare plăcere vor primi”, a mai spus ministrul Finanţelor.
I.H.B.




0 Comentarii