Vestea bună pe care a primit-o conducerea Universității Pitești, săptămâna trecută, a fost aceea că Ministerul Educației Naționale a promis că va aloca suma de 5,5 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la corpul din Târgul din Vale. Vestea proastă este că, potrivit contractului parafat anterior, lucrările vor fi făcute tot de către firma controversatului om de afaceri Gheorghe Axinte. De fapt, chiar și aflat în procedura de insolvență, Argecom-ul lui Axinte a asigurat întreținerea construcției care, aflată în faza de ziduri goale, risca să se prăbușească dacă nu era întreținută. Președintele Senatului Universității Pitești, Nicolae Brânzea, ne-a confirmat faptul că Ministerul Educației a repartizat suma de 5,5 milioane de lei, bani care vor intra în conturi în funcție de devizele de lucrări executate iar obiectivul trebuie finalizat până la sfârșitul anului.
Cu această tranșă de bani, suma totală destinată corpului din Târgul din Vale se ridică la circa 70-80 milioane de lei. Dacă acum finanțarea se face exclusiv de la bugetul de stat, pe vremea rectorului Gheorghe Barbu, care a demarat investiția, în afară de două hotărâri de guvern prin care au fost aprobate virările de fonduri, Universitatea Pitești a finanțat investiția și din surse proprii. A.C.
Singura bere ecologică fără alcool din ţară este fabricată de un câmpulungean, la Lereşti
Pardon Brewery a fost înființată în anul 2018 în localitatea Lerești. Aici, câmpulungeanul Daniel...



0 Comentarii