Ministerul Dezvoltării anunţă, luni, că au fost depuse, în prima oră de la lansarea proiectelor, cereri de finanţare pentru peste 500 de milioane de euro din bugetul total de 2,7 miliarde al Fondului Local, componentă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
”În conformitate cu reglementările şi ghidurile solicitantului publicate, Ministerul Dezvoltării a lansat, astăzi, 16 mai, ora 10:00, apelurile de proiecte pentru dezvoltarea localităţilor şi a unei infrastructuri moderne şi prietenoase cu mediul. Cererile de finanţare pot fi depuse exclusiv online, de către autorităţile publice, pe site-ul ministerului: www.mdlpa.ro/investitii/PNRR”, anunţă, luni, Ministerul Dezvoltării, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.
Citește și:Patru biserici și produse gastronomice din Argeș beneficiază de finanțare prin PNRR
În prima oră, au fost înregistrate 784 de cereri de finanţare, cu o valoare de peste 500 de milioane de euro.
Numărul cererilor primite şi fondurile disponibile rămase pot fi consultate, în timp real, pe pagina ministerului: https://mdlpa.ro/pages/pnrrbuget
”După cum este cunoscut, din Fondul Local, comunităţile locale, cu finanţare de la Ministerul Dezvoltării, pot construi, la nivel naţional, în total 5.522 de locuinţe pentru tineri şi specialiştii din sănătate şi învăţământ, eficiente energetic, vor putea fi înnoite parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, pentru care se vor instala şi 13.200 puncte de reîncărcare. De asemenea, se vor realiza 1.091 km de piste pentru biciclete”, precizează sursa citată.
0 Comentarii