Web Analytics

Mihai Tudor a lăsat liberalii pentru partidul lui Mircea Andrei

de | 20.01.2016 20:59 | Politica si Administratie

# Săptămâna şi achiziţia la Partidul pentru Argeş şi Muscel

Mihai Tudor, cel mai vocal și activ consilier local de dreapta din cadrul CL Pitești a ales să se alăture Partidului pentru Argeș și Muscel condus de Mircea Andrei, considerând că PAM este singura formațiune politică din Argeș care face opoziție reală PSD-ului și nu simulată cum se întâmplă în cazul altor formațiuni politice. Mihai Tudor este unul dintre consilierii cu cea mai mare experiență în administrație, și mai ales printre puținii care de-a lungul anilor a făcut o opoziție constructivă în favoarea piteștenilor.
„Am observat în ultima perioadă că mulţi membri importanţi din PNL mimează opoziţia faţă de PSD. Cred că Partidul pentru Argeș și Muscel va fi principala voce de opozițe la PSD în județul Argeș. A devenit o necesitate ca după 26 de ani de guvernare locală PSD să plece de la conducerea județului și a orașului Pitești. Cred că au avut timp mai mult decât suficient să își arate neputința. Îmi voi continua activitatea politică la fel de serios, însă de această dată în echipa care vrea, poate și face opoziție reală în Argeș”, a declarat Mihai Tudor
La rândul său, președintele Mircea Andrei a precizat: „Am regăsit în Mihai Tudor seriozitatea și dorința de a munci în folosul comunității, calități pe care și le-au pierdut prea mulți oameni din politică. Politica Partidului pentru Argeș va fi una corectă și neplăcută pentru mulți politicieni care au căpușat bugetul acestui județ”. D.G.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii